Actualitate
Resfinţirea bisericii din Deuşu
Înconjurat de 30 de preoţi, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a resfinţit duminică, 11 septembrie, biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei Deuşu, Protopopiatul Cluj I.
Construit în urmă cu 60 de ani, locaşul a fost supus de-a lungul timpului mai multor lucrări de renovare, un proces capital fiind demarat în anul 2007. Cu sprijinul credincioşilor, în acel an biserica a intrat din nou într-un proces de restaurare. Ce s-a executat ne-a spus preotul paroh Ioan Farcas: „În primul rând a fost refăcut acoperişul şi s-au refăcut bolţile şi interiorul bisericii. S-a decopertat vechea tencuială şi s-a montat instalaţie electrică nouă. Pictura a fost executată de către pictorul Gabriel Solomon, având sprijinul material al preotului Mihai Meseşan, fiu al satului, care slujeşte în Parohia Lugano, Elveţia. S-a confecţionat iconostas, două strane, tetrapod, sculptate în lemn de nuc de către Ciprian Cipcigan din Deuşu”. Şi altarul a fost înzestrat cu mobilier nou, iar Sfânta Masă cu acoperăminte şi s-au cumpărat candelabre şi lampadare, tot cu sprijinul credincioşilor. Biserica a fost reabilitată şi la exterior, fiind amenajată, de asemenea, curtea. Toate aceste lucrări au fost realizate cu sprijinul credincioşilor, al fiilor satului, al Consiliului Local al comunei Chinteni şi al altor donatori. Scurt istoric Prima biserică din satul Deuşu a fost ridicată în anul 1740, din lemn, în formă de navă, având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Datorită faptului că biserica a devenit neîncăpătoare, între anii 1951-1956 credincioşii au construit actuala biserică ce poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului”. În anul 1963 biserica a fost pictată de pictorul Vasile Moraru, iar 8 ani mai târziu era finalizată tencuiala la exterior. Între timp s-a cumpărat un clopot, iar pe 23 mai 1971 locaşul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În anul 2006, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu a aprobat cererea Adunării Parohiale de înstrăinare a pădurii care aparţinea Parohiei Deuşu, în scopul restaurării locaşului, care era deteriorat, iar în interior pătrundea apa, fiind deteriorată şi pictura. Atunci a început primul proces de restaurare, în acelaşi an fiind schimbare geamurile şi uşile. Ulterior, Comisia de pictură bisericească a aprobat repictarea bisericii.