monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Strada Valea Gârbăului din Florești, practicabilă din această primăvară? VIDEO

Strada Valea Gârbăului din Florești este locul perfect pentru a-ți distruge mașina. Gropile sunt una lângă alta și se adâncesc pe zi ce trece.

Strada Valea Gârbăului a ajuns să fie aproape impracticabilă. Drumul a fost „cârpit” de câteva ori, însă reparațiile, făcute de pomană, nu au ținut. Uneori, gropile sunt umplute cu pietriș care dispare după prima ploaie.

„E greu să spui ceva despre drumul de access pre Valea Gârbăului și strada Răzoare fără să te enervezi sau să fii sarcastic. Cert este că în anul 2019 un drum de acces pe care trec zilnic mii de oameni, arată ca după bombardament. Și nu este nimic nou, din păcate. De cel puțin un an de zile este la fel. În fiecare zi mă chinui să fac slalom printre cratere ca să nu îmi stric mașina. Drum drept pe care îl parcurg pe bucăți cu 2-3 km/h,m ocolind gropi, pietoni care nu au trotuar și care abia se văd noaptea din lipsa sistemului de iluminat. Ireal este faptul că s-a încercat repararea drumului în cel mai domânesc stil posibil, prin acoperirea găurilor cu pietre care la prima ploaie s-au spălat și, pe lângă asta, au rămas și pietrele care sar spre parbriz. E atțt de greu să asfaltezi câteva sute de metri de drum? Eu sper să prind momentul când pot să merg fără să-mi fac griji că îmi rup mașina în drum spre casă sau serviciu”, a spus Andrei, un tânăr care locuiește în zonă.


Pericol pentru pietoni

De multe ori, încearcă să facă slalom printre gropi, părăsind astfel parțial carosabilul sau trecând pe contrasens. Din cauza numeroaselor curbe, de multe ori șoferii își pun viața în pericol, pentru a-și salva mașina. De asemenea, lipsa trotuarului pune în pericol și pietonii care circulă pe drum, mai ales pe mămicile care își scot copilașii la o plimbare cu căruciorul.

„Este extrem de periculos, că nu este trotuar în condițiile în ca sunt foarte mulți copii mici și mămici cu cărucioarele pe strada pe care mașinile fac jaloane”, a spus Andreea, o tânără care locuiește în zonă.


Drum reabilitat în primăvară?

Acea zonă ar fi trebuit să facă parte din proiectul Centurii de Sud și atunci ar fi trebuit reabilitată odată cu construcția drumului ocolitor. Fiindcă lucrările au fost sistate, primarul Horia Șulea a arătat milă față de locuitorii străzilor Valea Gârbăului și Răzoare, așa că la sfârșitul lunii iulie, s-au demarat lucrările de reabilitare a drumului. După plombarea gropilor ar fi trebuit turnat un nou strat de asflat, dar acest lucru nu s-a mai concretizat.

„Mie îmi pare rău că acum în 2019 mai discutăm despre Valea Gârbăului. Din punctul meu de vedere, acest subiect trebuia închis 2017. Știți ce am pătimit cu constructorul. Am încercat. Lucrările de modernizare vor trebui corelate cu ceea ce înseamnă demararea lucrărilor pe șoseaua de ocolire pe partea de Sud.  În primăvara aceasta vom încerca să facem și acolo drumurile practicabile până în momentul în care, sper eu pe anul viitor, Centura de Sud să fie funcțională, la fel și străduțele aferente. Dacă executantul lucrărilor ne-a lăsat cumva cu ochii în soare acum aproape un an de zile, noi nu am renunțat la idee și vom merge înainte. Trecând peste disconfortul celor care locuiesc în zona respectivă, tot răul va fi spre bine. Este vorba despre investiții care sunt prinse în programul de pe anul acesta”, a declarat Horia Șulea, primarul comunei Florești.


În ultimii ani, zona s-a dezvoltat foarte mult și din ce în ce mai mulți tineri și-au cumpărat sau închiriat locuințe. Disperați din cauza stării drumului, floreștenii care locuiesc pe Valea Gârbăului sau pe Răzoare au încercat în repetate rânduri să își facă problemele auzite. Au vrut să protesteze, au inițiat o petiție, acum rămâne de văzut dacă se va putea circula normal pe această stradă până la sfârșitul primăverii.