monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Când încep lucrările la Bună Ziua? Viceprimar: “Va fi o surpriză plăcută pentru clujeni”

De doi ani de zile, conducerea Primăriei Cluj-Napoca vorbeşte despre lărgirea străzii Bună Ziua, iar proiectul de modernizare acumulează deja luni de întârziere și nici măcar nu a început.

strada Buna Ziua

Viceprimarul Dan Tarcea spune că lucrările nu vor începe decât la vară, cu toate că el este cel care a promis începerea lucrărilor în această perioadă.

“În ultima ședință de Consiliu Local s-au votat indicatorii tehnico-economici pentru strada Bună Ziua. A fost primul pas concret pe care l-am făcut pentru a putea trece efectiv la modernizarea străzii Bună Ziua. Estimez că până la jumătatea anului vom putea să intrăm acolo cu buldozerele și să începem lucrările. Nu pot să vă dau astăzi un termen pentru că depindem și noi de alte proceduri legale pe care trebuie să le facem, dar cred că va fi o supriză plăcută pentru clujeni și sper ca până la mijlocul acestui an să putem interveni cu buldozerele în zonă”, a explicat Tarcea.


În urmă cu câteva zile, același Tarcea nu se arăta prea optimist și spunea că trebuie parcurse mai multe etape până când buldozerul va intra în zonă.

“După aprobarea studiului de fezabilitate în Consiliul Local, vom putea trece la următoarea etapă în care să trimitem acest studiu de fezabilitate la Oficiul de Cadastru pentru recepţie, se întoarce la Primărie, se face decizia de expropriere, se fac nişte documentaţii, se trimite înapoi la Oficiul de Cadastru şi vom putea să trecem efectiv la partea de expropriere, după care să trecem şi la partea de lărgire. Estimez că anul acesta, undeva în vară, vom putea începe lucrările de lărgire la Bună Ziua. Suntem în sfârşit în linie dreaptă şi după mulţi ani de aşteptări. Strada este cadastrată, doar culoarul de expropriere mai trebuie cadastrat. După care vom putea să trecem la lărgirea şi modernizarea străzii Bună Ziua”, spunea Tarcea.


Şi primarul Emil Boc spunea că va mai dura până când buldozerul va trece la realizarea lucrărilor.

Studiile de circulație întocmite pentru zona Bună Ziua au relevat faptul că pe configurația stradală existentă de două benzi carosabile se atinge capacitatea maximă de circulație. În plus, rețeaua stradală existentă, adiacentă străzii Bună Ziua, este formată din străzi înfundate la care accesul se face doar din Bună Ziua.


“Strada Bună Ziua începe de la intersecția cu Calea Turzii și se termină la intersecția cu străzile Măceșului-Trifoiului-Fagului. Situația actuală a străzii este una nesatisfăcătoare din punct de vedere al condițiilor de trafic și a posibilităților de asigurare a unei siguranțe în circulație. Necesitatea și oportunitatea investiției sunt argumentate de aglomerația și ambutejale care se produc pe această stradă”, transmite municipalitatea.

Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, după modernizare, strada Bună Ziua ar urma să aibă 3 benzi de circulație (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pistă de biciclete, 2 trotuare.


Valoarea totală a investiției se ridică la 19,7 milioane de lei. Durata de realizare este de 12 luni, iar finanțarea se va face din bugetul local.

Mai mult, pentru descongestionarea traficului în zonă, Primăria Cluj-Napoca mai are în vedere și amenajarea a 2 sensuri giratorii: la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului și la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.


În 2017, municipalitatea dădea o lovitură dezvoltatorilor imobiliari din zonă sistând eliberarea autorizațiilor de construire din cauza încărcării foarte mari a traficului.