monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Va fi sau nu construit aqua park în Gheorgheni? Boc: “Clujul are nevoie de două aqua park-uri”

Primarul Clujului merge mai departe cu ridicarea unui aqua park, chiar dacă au existat voci care s-au împotrivit proiectului. Emil Boc spune că luna viitoare se va decide, definitiv, locația pe care se va ridica noua facilitate de petrecere a timpului liber.

La începutul lunii martie, zeci de clujeni au protestat în Consiliul Local față de decizia Primăriei de a construi un aquapark în Gheorgheni-Becaş.

Mai mulţi locuitori de la Pata Rât , susţinuţi de societatea civilă, au afişat mesaje în timp ce primarul Emil Boc explica cum va arăta viitoarea investiţie. “Primăria Cluj-Napoca măsoară calitatea vieţii cu specii de peşti şi meduze şi nu cum locuiesc clujenii în acest oraş. Asta vă aduce voturi, domnule Boc?”, au susţinut protestatarii.


Prezenţi la şedinţă, deputatul Adrian Dohotaru, preşedinţi de asociaţii de locatari din cartierul Între Lacuri, dar şi clujenii care locuiesc în vecinătatea investiţiei ce se va ridica, şi-au arătat nemulţumirile faţă de proiect şi au cerut Primăriei să găsească o altă locaţie pentru aquapark.

„Suntem şocaţi că sub geamurile noastre ne trezim cu tobogane”, “Nu e posibil aşa ceva, sub blocuri. Vă rog foarte mult nu ne băgaţi sub geamuri un asemenea proiect”, „Niciun parc de distracţie nu este în oraş. Aşa ceva să băgăm în mijlocul oraşului, neţinând cont de dorinţele oamenilor”, “Un aquapark generează zgomot, nu poţi sta patru luni cu geamul închis, că cineva ţipă în continuu”, au fost câteva din mesajele clujenilor pentru primarul Emil Boc.


“Vorbim de o suprafaţă de 66 de hectare, cel mai mare spaţiu public verde al oraşului. Este o zonă cu o biodiversitate bogată. Sunt 67 de specii de păsări acolo, am văzut căprioare, vidre, iepuri, veveriţe, de ce să nu păstrăm? Această faună va dispărea parţial odată cu cartierul Sopor. Aquapark-ul îl putem face în altă parte. Se poate gândi o altă locaţie”, a susţinut deputatul Adrian Dohotaru.

La acea vreme, Emil Boc a explicat că este singura locaţie pe care Primăria o deţine, oraşul are nevoie de acest obiectiv și proiectul nu va afecta spaţiul verde.


Acum, edilul Clujului spune că e cert că proiectul se va face, doar că locația nu e definitivă.

“Avem proiectul pe care l-am discutat în Consiliul Local, ca formă, cum să arate, ce compenente are, este vizat, aprobat, este un proiect  modern ca și concept, dar nu am închis ușa discuției cu privire la locație. Am așteptat și încă aștept discuții, e un proiect prea important pentru comunitate ca discuția să nu fie continuată. Locația inițială este aceea pe care o cunoașteți, în Becaș, în Gheorgheni. Am ținut cont de observațiile oamenilor cu privire la retrageri față de zona rezidențială și sunt acum distanțe generoase, dar, repet, subliniez, nu am închis discuția pe locație. Am închis discuția pe format, cum să arate proiectul, ca și structură. Sunt foarte atent și receptiv la toate discuțiile pe care acest proiect l-a generat, atent la opinia societății civile. Două lucruri pot să vă spun, da, proiectul se va face, conceptul este acesta, locația nu este încă definitivă. Analizăm toate variantele posibile. Facem analiză cost-beneficii în fiecare caz în parte, dar acest lucru urmează să fie finalizat conform procedurilor noastre până la sfârșitul lunii mai. Atunci intrăm în etapa a doua de finalizare a documentațiilor. Sunt atent la fiecare nuanță și la fiecare propunere. Până la sfârșitul lunii mai va fi stabilită și locația definitivă propusă pentru că vrem să avem un consens cât mai larg asupra proiectului”, a susținut primarul Emil Boc.


Boc mai spune că lucrările la aqua park vor dura un an-un an și jumătate.

“Lucrările durează în jur de un an-un an și jumătate pentru că aici căutăm un investitor cu forță. La licitație nu vom permite să vină oricine, ci doar aceia care au capacitate financiară și know how, adică manageriază, au experiență similară. Bănuiesc că investitorii care au făcut analize pe piața Cluj știu că e nevoie, e nevoie și de două (n.red. aqua park-uri), ar fi loc și de două structuri de asemenea formă dat fiind potențialul pe care Clujul îl are și zona. Acest aqua park nu se adresează doar municipiului, se adresează unei zone mai largi pentru că e pus la intersecția marilor structuri de infrastructură. Va fi centura metropolitană, vor fi conexiuni cu centura, e un proiect care va atrage nu numai din Cluj-Napoca, ci din întreaga zonă. Oameni care până acum mergeau până în Ungaria nu vor mai merge în Ungaria ci vor rămâne aici. Sperăm că proiectul privat legat de Băile Someșeni va fi revitalizat. Tot terenul e privat. Dacă investitorii își vor găsi soluția financiară, îl vom susține fără probleme să fie aprobat proiectul. Este loc la Cluj dată fiind piața, calitatea vieții, nevoie de recreere și tot ceea ce așteaptă clujenii. Din această perspectivă sunt convins că proiectul este fezabil”, a conchis Boc.


Investiție

43 milioane de euro costă realizarea aquapark-ului

CITEȘTE ȘI

Proiectul de aquapark, ÎNTÂMPINAT CU PROTESTE ÎN CONSILIUL LOCAL. “Primăria măsoară calitatea vieţii cu specii de peşti”

CITEȘTE ȘI

Start pentru Aqua Park!... deocamdată doar la primele discuții în Consiliul Local

CITEȘTE ȘI

Boc dă bilete gratuite pentru pensionari la aquapark. “Nu este un proiect electoral”