monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc, luat la rost pentru o promisiune neonorată de 15 ani! “Nu am uitat, e în așteptare”

Primarul Emil Boc a fost “certat” de către un clujean că nu și-a onorat o promisiune din campania electorală din 2004. În acel an, Emil Boc a fost ales, pentru prima dată, primar al Clujului. Reamintim că tocmai Emil Boc a fost cel care, în urmă cu 15 ani, a propus înfiinţarea unui registru al promisiunilor electorale.

„Am vrut să vă amintesc. Când ați candidat dumneavoastră prima dată era în discuție proiectul despre centura de nord. Acum, de ani de zile, nu am mai auzit să se discute. Era prin Câmpenești, prin Lomb, Dâmbu Rotund”, i-a transmis un clujean în direct la un post de radio.

Primarul și-a adus aminte de proiect, dar spune că este “îngropat” în birourile de la Ministerul Transporturilor.


“Așa este. Proiectul e pus la sertar la Ministerul Transporturilor pentru că atunci când s-au făcut Centura Vâlcele-Apahida și prelungirea Bulevardului Muncii au spus că sunt prea multe proiecte la Cluj și nu mai aprobă să finanțeze această centură de nord pentru că deja s-a finanțat prelungirea Bulevardului Muncii și Apahida-Vâlcele. Noi insistăm în continuare ca acest proiect să se facă. Este un proiect foarte important care va integra tot Clujul. Acuma facem centura de sud pentru ce înseamnă Gilău, Florești, Cluj-Napoca, Făget, traversare Calea Turzii, Selgros și ieșirea la Apahida, plus conectivități cu orașul. Și acum trebuie să integrăm pe partea cealaltă centura de nord. Proiectul este, dar se află la sertar. Proiectul e foarte costisitor pentru că presupune niște tuneluri și viaducte mai complicate pentru că e zonă de deal și foarte denivelat. Proiectul va trebui să fie făcut și noi insistăm și vom cere în continuare ca el să fie prins în programul de finanțare al Guvernului României. Nu s-a uitat, doar e în așteptare. O considerăm o prioritate”, a declarat Boc.

În 2004, Emil Boc a fost ales primar al Clujului, iar în 2009, în timpul celui de-al doilea mandat, a demionat pentru că a fost numit premier. Boc se află la al patrulea mandat de primar al Clujului.