Actualitate
A murit un reprezentant de marcă al scrisului transilvan
Teodor Tanco, scriitor clujean, a încetat din viață la respectabila vârstă de 94 de ani.
Teodor Tanco (n. 22 aprilie 1925, Monor/Bistriţa-Năsăud – 29 martie 2019, Cluj-Napoca). Istoric literar, prozator, dramaturg. Facultatea de Drept a Universităţii clujene. Doctor în ştiinţe juridice cu teza Sociologia dreptului în opera lui Eugeniu Speranţia (1975). Debut absolut cu critică literară în Orizonturi literare, I/1946. Debut scenic cu piesa Cetatea Unirii, 1978. De-a lungul carierei sale a scris numeroase volume, în multe dintre ele omagiind origina sa năsăudeană.
„Teodor Tanco rămâne reprezentativ pentru un anumit tip de mentalitate a scriitorului din Ardeal a cărui formaţie era încă puternic marcat de spiritul iluminist al Şcolii Ardelene. Este, deopotrivă, prozator şi autor al unor cărţi pasionate de istoria culturală şi literară. Opera sa a crescut din experienţa vieţii şi din obsesia luminoasă a bibliotecii şi a arhivelor. Dacă adolescenţa şi tinereţea s-au consumat sub semnul aventurosului dramatic, anii maturităţii şi bătrâneţii sunt ai aşezării fecunde, ai unui fel de claustrări într-o muncă tenace, vecină cu salahoria. Puţini scriitori contemporani au disciplina monahală a lui Teodor Tanco. El n-a frecventat boema şi n-a frizat doar pe harul inspiraţiei. Este produsul unei munci ritualizate şi al efortului cu pasiune, având, într-o asemenea perspectivă, calităţile unui model”, a spus regretatul critic literar Petru Poantă.
„Om al bibliotecii, aflat de aproape şapte decenii în slujbă cărturărească (a debutat în 1946!), a ştiut să transforme relaţia sa cu cartea şi cu documentul într-un ritual care îl defineşte şi care e receptat de ceilalţi ca veritabil blazon de nobleţe. Martor atent şi sensibil al multor momente dramatice din istoria românească, a traversat el însuşi perioade dure şi tensionate şi a ştiut să răzbată „deasupra nevoii”, întărit şi cu o perspectivă nuanţată asupra întâmplărilor omeneşti. Despre toate a rămas scris în cărţile sale. Premiul G. Bariţiu al Academiei Române, acordat în 1993, nu făcea decât să recunoască şi să recompenseze o viaţă închinată cetăţii şi însemnelor sale durabile”, a spus Irina Petraș, președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.