monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO Untold, Salina Turda și o secundă din Piața Unirii: atracțiile clujene în noul clip de promovare lansat de Ministerul Turismului

După ce s-a făcut de râs cu videoul de promovare al turismului de city break, din care Cluj-Napoca lipsea în totalitate, Ministerul Turismului propune un nou clip de promovare al României.

Este primul astfel de material, după 7 ani de la ultima campanie de publicitate, în care România este prezentată ca destinație ideală pentru 365 de zile de vacantă pe an, anunță reprezentanții Ministerului.

„Filmul cuprinde imagini reprezentative pentru toate formele de turism din țara noastră. Clipul pune accent pe senzațiile și experiențele trăite de turiștii care acceptă invitația de a vizita România. Prin intermediul unor obiective simbolice pentru țara noastră, potențialii turiști au ocazia să experimenteze trăiri inedite și autentice oferite de destinația turistică România […] Obiectivul realizării noului film a fost de a promova destinația turistică România prin accentuarea avantajelor sale competitive. Clipul cuprinde imagini relevante pentru tot ce și-ar putea dori un turist prins în aventura descoperirii unei destinații noi.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.


„România va fi în prim-planul atenției tuturor!”

„Sunt numeroase destinații turistice prezentate în clip! Nu am uitat niciun domeniu care ar putea atrage turiștii în România! Avem de la imagini cu monumente UNESCO, la obiective unice în lume, peisaje de vis și chiar cadre care ilustrează perfect felul de a fi jovial al românului, pus pe distracție! Acest proiect a fost un obiectiv pe care mi l-am propus încă de la primele zile ca ministru al Turismului. Clipul este doar începutul unei campanii de promovare integrate, care va pune România în prim-planul atenției tuturor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Ministerul Turismului a mai realizat, la sfârșitul anului trecut, un film de promovare a turismului cultural și de city-break. Acesta a stârnit multă vâlvă în românilor, nemulțumiți că orașe importante, precum Cluj-Napoca sau Brașov, au lipsit în întregime din acel clip. În schimb, au fost incluse alte orașe care nu dispun nici măcar de aeroport, precum Alba Iulia sau Târgu Jiu.