monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cine s-a alăturat, din Cluj, campaniei „România vrea autostrăzi #şîeu”

Sute de angajaţi ai unei companii de IT şi ai celui mai mare lanţ de restaurante din Transilvania au Întrerupt vineri activitatea pentru un sfert de oră, în semn de solidaritate cu protestul "România vrea autostrăzi #şîeu", iar în anumite zone din Cluj-Napoca şi din judeţ unii şoferii au blocat circulaţia, oprind maşinile puse pe avarie în trafic.

Una dintre cele mai mari companii de dezvoltare de software din Cluj, care are 400 de angajaţi, a decis întreruperea activităţii vineri, pentru „protestul de 15 minute„. Cei aproximativ 400 de angajaţi s-au oprit din lucru după ce au primit pe monitoarele calculatoarelor mesajul '#şîeu protestez! 15 minute pentru o Românie conectată şi sigură'.

Angajaţii au ieşit pe holuri şi au lipit afişe cu mesajele campaniei „România vrea autostrăzi", iar fondatorul companiei, Voicu Oprean, a precizat că iniţiativa de a se alătura protestului a apărut în momentul în care a calculat cât timp şi bani în plus cheltuie din cauza lipsei de autostrăzi.


„Dacă am avea autostrăzi, am putea creşte afacerea la un nivel ridicat. Noi avem 800 de angajaţi şi colaboratori în mai multe oraşe, printre care şi Suceava, dintre care 400 sunt în Cluj-Napoca, iar aceştia au întrerupt activitatea 15 minute. În acest interval telefoanele nu sună, nimeni nu este la calculator, activitatea s-a oprit pentru a transmite mesajul că vrem autostrăzi, şosele rapide şi drumuri mai bune", a spus Voicu Oprean.

La fel, personalul celui mai mare lanţ de restaurante şi coffe-shop-uri din Transilvania a întrerupt vineri lucrul pentru 15 minute, angajaţii ieşind în faţa localurilor. Purtătorul de cuvânt al firmei, Paul Fărcaş, a declarat ca s-au luat toate măsurile considerate necesare pentru a-i informa pe clienţi, inclusiv riscul ca unii dintre ei să fie deranjaţi că nu vor fi serviţi timp de un sfert de oră. Motivul pentru care firma s-a solidarizat cu protestul ''#şîeu" sunt costurile suplimentare pe care le generează afacerii lipa de autostrăzi.


„Astăzi, vineri, la ora 15,00, toate restaurantele din lanţul nostru şi-au suspendat activitatea pentru 15 minute în semn de solidaritate cu iniţiativa România vrea autostrăzi. Avem cel mai mare lanţ de restaurante din Transilvania şi un brand în dezvoltare, ne extindem către Bucureşti, către Oradea, Baia Mare, Timişoara, iar timpii de livrare şi de deplasare ai personalului pentru traininguri către locaţiile noastre sunt mai mari decât ar trebui să fie. Nu pute întotdeauna să-i trimitem cu avionul şi astfel costurile se ridică, ei trebuie apoi să meargă cu maşinile personale, pleacă noaptea, ajung dimineaţa, se pot întâmpla tot felul de incidente pe drum. Vorbim de ridicarea timpului de deplasare cu 2 ore şi de câteva sute bune în plus ca bani, în fiecare lună. Vorbim practic de costuri cu 25-30 de procente mai mari", a spus Paul Fărcaş.

Tot în Cluj, pe DN 16, drumul care face legătura între Cluj-Napoca şi Reghin, traficul a fost blocat de un tractor şi de alte maşini, pentru 15 minute, între Zorenii de Vale şi Cămăraşu, iar un grup de oameni a afişat un banner pe care scria Furaţi mai puţin, faceţi autostrăzi. Iniţiatorul protestului, Sorin Bobiş, care este un cunoscut activist din Cluj, a spus că a fost plăcut surprins de faptul că participanţii la trafic nu au reacţionat violent, ci au salutat iniţiativa protestatarilor.


 

Etichete: greva