monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Boul, tâmpitul, fraierul și prostul” de Seplecan, CONDAMNAT pentru uz de fals: „Îmi pare rău că am fost CORECT și CINSTIT!”

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj a fost condamnat, marți, la Tribunalul Cluj, la o pedeapsă de un an și 2 luni cu suspendare pentru uz de fals.

Seplecan fusese acuzat că s-a folosit de o diplomă de licență falsă pentru a se angaja în diverse funcții. Contactat de Monitorul de Cluj, fostul liberal a declarat că nu este de acord cu sentința dată de magistratul Eugen Crișan, şeful Secţiei Penale a Judecătoriei Cluj, și va face apel, lansând apoi un atac dur la adresa justiției din România.

Unu la mână, voi face apel. Doi la mână, nu recunosc această decizie a instanței, deoarece percepția juridică nu este niciodată 100% conformă cu adevărul. Este doar o percepție juridică a unei persoane în urma unor acte, martori, dar nu poate fi 100% adevărul! Nu există niciunde în acest dosar falsificatorul acestei diplome, procuratura nu s-a chinuit să caute, nu i-a interesat niciodată falsificatorul. Cât timp nu există legătura între falsificator și mine, ori nu există niciun martor sau un indiciu care să arate clar că eu știam că această diplomă este falsă, nu poate să existe uzul de fals! Ca instanța să se pronunțe că eu știam că această diplomă este falsă, trebuia să găsească falsificatorul, iar acela să recunoască că mi-a dat diploma, sau să vină un martor fix care să fii zis domnule, odată, la o bere, Seplecan mi-a zis că și-a cumpărat o diplomă falsă și o folosește. Atunci judecătorul avea niște dovezi!”, se apără Seplecan.


Cum putea scăpa Seplecan?

Fostul președinte al CJ Cluj susține că, dacă nu ar fi predat autorităților diploma originală pentru expertiză, acum ar fi fost curat ca lacrima.

Îmi pare foarte rău că am fost un om corect și cinstit! Acum ies la iveală toate mizeriile pe care le-au făcut judecătorii și procurorii și continuă să le facă. Mulți m-au îndemnat și mi-au spus să nu dau diploma la expertiză. Acum trei ani de zile, când m-au sunat de la poliție și mi s-a deschis dosarul, mi s-a cerut diploma să facă o expertiză pe ea. Dacă nu se făcea această expertiză pe diploma originală, nu se știa dacă este falsă sau nu. Dacă nu aveau originalul, nu mă puteau judeca pentru uz de fals! Au avut originalul de la mine, dat de bună-voie! Mulți mi-au zis, domnule, aruncă-l, arde-l și nu-l da (n.red. actul), că nu au pe ce să facă expertiză. Am zis nu, vreau să fiu corect și cinstit, de ce să mă ascund, în instanță îmi voi dovedi nevinovăția. Uite că, după trei ani și jumătate, în care am pierdut bani cu avocați, timp, am stat în stres, nu s-a dovedit nimic! Susțin că, pe această lume, cel puțin în România, dacă ești corect și cinstit nu-ți merge și îmi pare foarte rău că am fost corect!”, a declarat Seplecan, oferind apoi exemplul lui Florian Coldea, de asemenea cercetat pentru uz de fals.


„Domnul Coldea, fost adjunct SRI; este suspectat de un doctorat fals care, culmea, nu se găsește, a dispărut! E, uite că domnul Coldea este liber, este liniștit, se plimbă, se întâlnește cu Timmermans, are pensie, predă la facultate, este un om corect și cinstit. Iar Seplecan, idiotul, așa să mă și scrieți!, idiotul, prostul, a fost găsit vinovat după trei ani și jumătate de chin, fără nicio dovadă palpabilă. Astea sunt legile, asta este dreptatea, mă dezic total de această sentință, nu cred în ea! Aștept apelul, acolo voi spune și alte lucruri care nu au fost spuse acum, dar se pare că ele nu contează!”, afirmă Seplecan.

„Este o decizie căldicea!”

În termen de 10 zile de la primirea deciziei, Mihai Seplecan poate ataca în instanță sentința dată în cursul zilei de marți. Acesta susține că judecătorul Eugen Crișan a căutat să găsească o cale de mijloc, prin care să nu supere pe nimeni.


„Deciziile și hotărârile, așa cum se întâmplă în România, au fost date pe înțelegere, la plic. E posibil ca și această decizie să fi fost dată la plic! Această decizie este una căldicea, în Biblie Dumnezeu spune că nu-i plac căldiceii, adică oamenii nici reci, nici calzi. Decizia putea să fie una și mai rea, într-adevăr, dar și mai bună. Ce a făcut domnul judecător? A ieșit bine! N-a supărat nici procurorii sau pe cei cu care eu m-am pus prost, nu m-a supărat nici pe mine, așa, între ghilimele. A dat o decizie a treia. Nici ce i-am cerut eu, nici ce i-au cerut procurorii, să iasă el bine. Căldicea! Cu toate că i-am spus că este soarta unui om în joc, imaginea mea, se pare că toată lumea adoptă strategia m-am spălat pe mâini, eu sunt curat. Sunt judecător, trebuie să dau o hotărâre, nu? Apoi o hotărâre dăm! Se pare că boul, tâmpitul, fraierul și prostul de Seplecan trebuia să asculte nelegiuirile altora și să rupă, să arunce acea diplomă, să nu o dea la expertiză și azi era curat, era liniștit! Poate Dumnezeu așa a vrut să scoată la lumină mizeriile judecătorilor și procurorilor, a instanțelor din România”, este de părere Mihai Seplecan.