Actualitate
Telegondolă la Turda?
Vezi ce planuri are adminstraţia turdeană până în anul 2016 pentru a pune în valoare Salina Turda.
Magazine de suveniruri, facilităţi de turism balnear sau chiar o telegondolă – toate fac parte din planurile administraţiei din Turda pentru dezvoltarea turismului apărut în jurul Salinei.
Crearea infrastructurii specifice unei ministaţiuni cu trei unităţi de cazare şi alimentaţie publică, facilităţi de turism balnear, parcare, zone de promenadă şi amenajare căi de acces la vechea bază de tratament sunt doar câteva din obiectivele de viitor ale administraţiei locale pentru punerea în valoare a celui mai important obiectiv turistic al zonei, Salina Turda. Investiţiile se vor finaliza în anul 2016.
Se reabilitează accesul în Salină
Amenajarea accesului în salină pentru scopuri turistice astfel încât aceasta să adăpostească mai multe funcţiuni decât în prezent - magazine de suveniruri, alimentaţie publică, spaţiu tehnic pentru echipament de vizitare, amenajări peisagistice şi de punere în valoare a lacurilor sărate de la Durgău, cartier rezidenţial compus din locuinţe de tip vilă, sunt doar câteva din etapele care trebuie parcurse pentru a întregii planul conceput de administraţia locală, parte a strategiei de dezvoltare a oraşului pentru perioada 2011-2016.
“În ce priveşte accesul la salină şi legătura cu oraşul, acestea pot fi îmbunătăţite prin introducerea unor variante de transport tradiţional ca: trăsuri sau şarete, sau prin realizarea unei telegondole care să asigure legătura cu castrul roman şi centrul vechi. Aceste soluţii ar aduce după sine o valoare adăugată din punct de vedere turistic oraşului”, spun iniţiatorii strategiei.
Recent, Societatea comercială Turda Salina Durgău SA, al cărei acţionar unic este Consiliul Local Turda, a publicat un anunţ prin care invită la negocieri instituţiile bancare interesate să acorde un credit de peste 2 milioane de euro, pe un termen de circa 15 ani. Banii ar urma să fie folosiţi pentru realizarea complexului balnear modern, cu SPA, la hotelul Potaissa din centrul municipiului Turda.
Obiectiv turistic
Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Prin derularea unui proiect Phare 2005 în valoare de 5,8 milioane de euro, din care 63% au fost fonduri europene iar diferenţa a fost asigurată de Consilul local Turda şi Consiliul Judeţean Cluj, locaţia a fost modernizată pentru creşterea atractivităţii turistice, iar Salina Turda a devenit unul dintre cele mai impotante obiective turistice ale Transilvaniei.