monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Muzică pentru suflet, dans pentru privire

Balul Operei a fost un exemplu de cultură și de eleganță.

Sâmbătă seara a avut loc Balul Operei, unul dintre cele mai așteptate evenimente clujene ale anului.

Într-o atmosferă de o eleganță desăvârșită, doamnele s-au întrecut în ținute care mai de care mai elegante, fără să fi simțit nevoia să atingă vreo notă de extravaganță. Domnii, îmbrăcați în frac, tuxedo, cu veston sau fără, purtau de grijă doamnelor care îi însoțeau.


„Având în vedere că instituția va implini anul acesta 100 de ani, e vorba de un sfert din existența ei (n.r. despre organizarea Balului Operei). Balul Operei are formatul vienez, pentru că acolo se dă ora exactă în acest gen de evenimente și nu am făcut altceva decât să ne uităm la ce fac ei și să implementăm și aici la Cluj”, a spus Florin Estefan.

La eveniment a participat și Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, care împreună cu Florin Estefan, a deschis evenimentul.


 „La Cluj-Napoca nu am mai participat la nicio ediție. Cu siguranță este unul dintre evenimentele cele mai importante din 2019 ce au loc în Cluj-Napoca. Dar românii au nevoie de astfel de evenimente. Sunt evenimente care pot să strângă la un loc de vor să vadă și altceva. Sunt evenimente care pot să își pună amprenta asupra societății”, a spus ministrul.

Sărbătoare în stil vienez


Întreaga sală  a fost amenajată în spirit de sărbătoare, în încercarea de a sublinia eleganța și rafinamentul Balului Operei din Viena. Scaunele din stal au fost îndepărtate, sala fiind special pregătită pentru a conecta zona publicului și scena. Programul muzical s-a tradus prin același concept, al eleganței, și a inclus momente orchestrale, solistice – vocale și instrumentale: valsuri, arii, balade, fragmente muzicale care respectă caracterul dansant, fiind astfel redate și prin mișcare scenică, prin participarea perechilor de soliști ai Ansamblului de Balet al Operei Naționale Române clujene.

Orchestra, dirijată de Vladimir Lungu, și-a pregătit instrumentele, la doar câțiva pași de public. Balerinele și balerinii au dansat printre spectatorii care priveau înmărmuriți.


Premiile de Excelență

În contextul interpretării momentelor muzicale de către soliștii instituției alături de invitații de prestigiu, a fost creată oportunitatea de a le oferi recunoaștere pentru meritele profesionale, dedicând aceeași importanță și tinerilor cu reale valențe artistice, care promit o carieră de succes.


Laureata premiului „Alexandru Fărcaș” pentru Tinere talente este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, fiind în prezent studentă în anul II de master la canto în cadrul aceleași academii și a participat la cursuri de măestrie la Viena după ce a primit bursă a fost Lorena Puican.

Anita Hartig a primit Premiul „Lya Hubic” pentru excelența unei voci feminine. La polul opus, pentru excelența unei voci masculine, Premiul ,,Dimitrie Popovici-Bayreuth” i-a fost oferit tenorului Teodor Ilincăi.

Marele Premiu al Fundației Transilvania Leaders a fost oferit de către Marius Traian Bojiță, președintele Fundației Transilvania Leades, academicianului Ionel Haiduc pentru întreaga sa activitate.

După decernarea Premiilor de excelență, a urmat pauza de cocktail, un prilej de socializare.

Elementul definitoriu al serii a fost reprezentat de vals, o provocare încântătoare de a dansa alături de artiștii care au evoluat anterior pe aceeași scenă. Astfel, cei care în prima parte a serii au privit dansatorii, au putut să valseze la rândul lor.