monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Minori căutați pentru furt, găsiți în timpul unei razii de amploare

În cadrul unei acțiuni cu efective mărite din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii și Secției 4 Poliție Rurală, au fost depistați doi minori bănuiți de comiterea unui furt.

Conform probatoriului administrat, cei doi, ambii din Câmpia Turzii, împreună cu un alt bărbat, ar fi sustras un televizor și aparatură electronică, în valoare de circa 4.000 de lei, din două anexe ale unor imobile din Câmpia Turzii. Fapta ar fi fost comisă la sfârșitul anului 2018, iar prejudiciul a fost recuperat în proporție de 60%.

În cadrul acțiunii, 225 de persoane au fost legitimate, 30 de agenți economici și producători agricoli au fost verificați. De asemenea, au fost controlate 78 de autovehicule, iar 15 șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale.


Acțiunea a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor antisociale. În acțiune au fost angrenați și polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda, respectiv jandarmi.

Razia a avut un puternic caracter preventiv prin vizibilitatea efectivelor de poliție, efectuarea controalelor asupra persoanelor care comercializau bunuri în piețele agroalimentare și piața Obor, prin efectuarea de legitimări și controale asupra persoanelor cu un comportament suspect, cu un efect descurajant asupra persoanelor care comit fapte de natură penală în segmentul stradal.