Actualitate
ȘOCANT. Preot cu studii la Cluj, INCULPAT PENAL pentru infracțiuni de CRIMĂ ORGANIZATĂ
Preotul Radu Cristian Herțeg este inculpat într-un dosar penal, spre uimirea credincioșilor pe care îi păstorește. Procurorii îl acuză de apartenență la un grup infracțional organizat, care a produs un prejudiciu de peste 1,5 milioane de euro.
Credincioșii români din Sydney (Australia) au descoperit că pe rolul Tribunalului Cluj se află, din luna iunie 2017, un proces în care 29 de persoane sunt inculpate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. Printre ei, preotul Radu Cristian Herțeg, parohul bisericii Sfinții Martiri Brâncoveni din Sydney, scrie adevărul.ro.
Potrivit cotidianului Adevărul, procurorii DIICOT arată în rechizitoriul aflat la dosarul cauzei că, începând din 2009 şi până în 2012, gruparea s-a ocupat cu „falsificarea de pagini de internet ale unor bănci pe care le-a transmis prin spam persoanelor vătămate în scopul obţinerii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică ale acestora“. Prejudiciul se ridică, spun anchetatorii, la suma de 1.343.355 de euro, 63.596,25 de USD şi 45.911,70 de lei.
Unul dintre inculpaţi, Radu Cristian Herţeg, ar fi avut rolul de „săgeată“ în activitatea infracţională a grupării, susţin procurorii. „Iniţial a efectuat doar retrageri de numerar provenind din tranzacţii frauduloase, după care a trecut la racolarea altor «săgeţi», atrăgându-i în activitatea infracţională, determinându-i să-şi deschidă conturi bancare în care să primească sume de bani provenind din transferuri frauduloase, contra unui comision de aproximativ 25% din sumele retrase“, spun procurorii citați.
Radu Cristian Herţeg, absolvent de studii teologice la Cluj-Napoca şi Oradea, a fost hirotonit preot în 2016, de către episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande, iar în decembrie 2017 a primit funcția de paroh al bisericii Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney.
Părintele Radu Cristian Herţeg nu a răspuns mesajelor jurnaliștilor , dar episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelandei le-a transmis că este vorba de „o coincidenţă de nume”.
La solicitarea reporterilor publicației citate, Tribunalului Cluj a comunicat că Radu Cristian Herţeg, născut pe data de 23 ianuarie, are calitatea de inculpat în dosarul amintit.