monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul din Câmpia Turzii, pus la zid: „Nesimțitul zilei. Urmează sesizarea legală!”

Dorin Nicolae Lojigan, primarul din Câmpia Turzii, este acuzat că refuză atestarea semnăturilor pentru susținerea campaniei „Oameni noi în politică”.

În „mini-serialul” intitulat sugestiv „Nesimțitul zilei”, Mihai Polițeanu, membru USR, prezintă cazuri de primari care, „cu rea-credință și încălcarea legii, fac porcării” în atestarea listelor de susținători ai inițiativei legislative cetățenești de reformă electorală „Oameni noi în politică”.

Mihai Poliţeanu este autorul plângerii în urma căreia fosta șefă DNA, Laura Codruţa Kövesi, a început urmărirea penală împotriva ex-premierului Sorin Grindeanu şi a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache.


„LOJIGAN Dorin Nicolae, primar în Câmpia Turzii, care refuză atestarea semnăturilor pentru susținerea campaniei Oameni noi în politică. Pur și simplu nu vrea. L-am notificat în această dimineață că a depășit termenul legal și că următorul pas, luni, va fi sesizarea penală.

Un prim dosar cu aproape 200 de semnături a fost depus la primărie pe 23 ianuarie. Conform legii, primarul are obligația să ateste listele de susținători în termen de 15 zile lucrătoare. Termenul a fost depășit, am discutat ieri telefonic cu un funcționar al primăriei, au ținut ieri un coleg pe holuri circa două ore cu promisiunea că le atestă, iar la final i-au dat o informare în bătaie de joc că nu vor face acest lucru pretextând că au cerut un punct de vedere de la Autoritatea Electorală Permanentă, o instituție care nu are absolut nicio atribuție în aplicarea Legii 189/1999 privind inițiativele legislative cetățenești. Puteau cere, liniștiți, și de la Ministerul Economiei, era același lucru.


În cursul anului trecut, primarul Lojigan a atestat în termenul legal listele de susținători ai campaniei cunoscute public sub numele Fără penali în funcții publice, în baza aceleiași legi. Și nu a avut nicio nelămurire în aplicarea legii. Așadar, în cazul de față nu este vorba de necunoașterea legii sau incompetență administrativă, ci de rea-credință și intenție de vătămare a drepturilor și intereselor noastre, așa cum sunt ele definite de Legea 189/1999”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a lui Mihai Polițeanu.