monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Puștoaică din Cluj acuzată de furt din locuințe

La data de 11 februarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 1 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, o tânără bănuită de comiterea unui furt calificat.

Potrivit IPJ Cluj, conform probatoriului administrat, la sfârșitul lunii ianuarie 2019, cea în cauză, o tânără în vârstă de 18 ani, din Cluj-Napoca, ar fi sustras mai multe bunuri (laptop, rucsac cu portmoneu, documente personale etc.) dintr-o locuință de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 75%. În cursul zilei de marți, tânăra va fi prezentată magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.