monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Percheziţii de amploare cu participarea Secret Service, într-un caz de fraude informatice

Peste 100 de poliţişti români şi agenţi Secret Service din SUA au efectuat percheziţii în Cluj, București şi 8 judeţe, în cadrul unei acţiuni de amploare pentru destructurarea unei grupări specializate în fraude informatice, prejudiciul fiind de 34 de milioane de dolari.

În premieră, autorităţile din România au indisponibilizat criptomonede Ripple şi Bitcoin.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în urma unei cereri de asistenţă judiciară internaţională transmisă de Secret Service (Statele Unite ale Americii), Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea DIICOT, a derulat investigaţii privind un grup de români implicat în diferite forme de fraudă informatică şi spălarea banilor. Victimele erau cetăţeni americani, iar prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 34.000.000 de dolari.


Cercetările au arătat faptul că activitatea infracţională a persoanelor implicate ar fi început în anul 2016.

Prin intermediul unor site-uri de comerţ electronic, membrii grupului ar fi postat anunţuri cu marfă care în realitate nu exista, convingând victimele să trimită bani pentru bunurile comandate (inexistente).


În urma solicitării primite de la autorităţile competente din Statele Unite ale Americii, aproape 100 de poliţişti din structurile de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Craiova, Cluj, Ploieşti, Piteşti, Olt, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman şi Vâlcea, sub coordonarea DIICOT, au efectuat 27 de percheziţii la domiciliile şi reşedinţele persoanelor vizate.

La percheziţii au participat şi agenţi ai Secret Service.


În urma acţiunii, au fost ridicate sau indisponibilizate 51 de telefoane mobile, 8 HDD-uri, 40 de memory stickuri, 32 de laptopuri, 12 tablete, 5 de unităţi centrale PC, 86 de medii optice (CD/DVD), un aparat foto, 11 carduri bancare, 3 carduri de memorie şi 2 autoturisme (în valoare aproximativă de 61.000 de euro). De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 207.600 de lei, 24.500 de euro, 5.000 de dolari şi 5.500 de franci elveţieni.

În aceeaşi zi, prin intermediul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul DCCO, au fost puse în aplicare ordonanţe de instituire a sechestrului asigurător cu privire la 10 bunuri imobile (7 terenuri, o casă şi 2 apartamente), cu o valoare totală estimată de 310.000 de euro.


IGPR subliniază că, în premieră pentru autorităţile de aplicare a legii din România, au fost indisponibilizate criptomonede Ripple şi Bitcoin, cu valoare aproximativă de 5.000 de dolari.

În cauză, au fost identificate şi conduse 18 persoane la sediul DIICOT, precum şi la brigăzile de combatere a criminalităţii organizate din Cluj şi Craiova.


Totodată, 14 persoane implicate au fost preluate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, pentru demararea procedurilor de punere în executare a mandatelor internaţionale de arestare. Ulterior, persoanele în cauză au fost extrădate în Statele Unite ale Americii.

Cercetările efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, spălarea banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat au beneficiat de suportul de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Etichete: crima organizata