monitorulcj.ro Menu
Actualitate

69 de ani de teatru de păpuși. Aniversare cu spectacole gratuite la Teatrul „Puck”

Marți, 5 februarie, de ziua Teatrului de Păpuși „Puck”, micii spectatori sunt așteptați, alături de frățiori, părinți și bunici, la manifestările care vor fi organizate pentru a marca aniversarea instituției.

Sărbătoarea va începe de la ora 11 cu spectacolul „Hänsel și Gretel”, unul din cele mai cunoscute basme europene, prelucrat de Frații Grimm, regizat de Varga Ibolya.

Doi frați înving forțele malefice

Mesajul foarte înălțător al acestei povești este solidaritatea și iubirea de frate care poate să învingă și forțele malefice. Acestea sunt reprezentate o dată de mama vitregă, iar în a doua parte a poveștii de vrăjitoare.


La fel ca în majoritatea poveștilor nordice, pădurea este un spațiu special, plin de mistere, plin de pericole.

„Această pădure întunecată, plină de spirite rele și demoni întotdeauna are și un luminiș, o insulă de speranță. Îmi doresc ca publicul, micii spectatori să simtă pe tot parcursul spectacolului că există ajutoare. Copiii, reprezentând inocența și bunătatea lumii, întotdeauna vor fi protejați”, adaugă regizoarea.


Scenariul spectacolului este semnat de Ovidiu Pecican, scenografia de Epaminonda Tiotiu, iar muzica a fost compusă de Péter Venczel. În distribuție: Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Andreea Bolovan, Laura Corpodean, Ionuț Constantinescu, Ion Iurcu, Iulian Lungu, Angelica Pamfilie, Andra Ștefan și Adina Ungur. Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Ciobănașul cu ochi de stele

Tot marți, de la ora 17, este programată pe scena Teatrului „Puck” o reprezentație a spectacolului  „Ciobănașul cu ochi de stele”/ „A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila.


A fost odată un rege care dădea porunci destul de nechibzuite. Tot atunci trăia și un ciobănaș care pur și simplu nu îndeplinea aceste porunci. Lumea e bună câtă vreme căile vieții sunt ghidate de astfel de ochi de stele.

Muzica este semnată de Csernák Zoltán Samu, iar păpușile, costumele și decorul de Miareczky Edit. Asistent de regie: Urbán Nikolett. Coregrafie: Fosztó András. Distribuție: Domokos Szabolcs, Urmánczi Jenő, Erdei Emese, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Bondár Tibor și Kötő Áron.


Vârsta minimă recomandată este de patru ani. Spectacolul se joacă în limba maghiară și va fi titrat în limba română.

Povești din spatele cortinei

Ziua aniversară se va încheia cu un moment intitulat „Povești din spatele cortinei – Marionetă și mim. Balló Zsuzsa, Balló Zoltán și  Péter János”, susținut în limba maghiară, cu traducere și titrare în limba română.


Intrarea la toate manifestările aniversare va fi gratuită.

Teatrul de Păpuși „Puck”, cunoscut în epocă sub numele de Teatrul de Păpuşi de Stat din Cluj, a fost inaugurat oficial în data de 5 februarie 1950.