monitorulcj.ro Menu
Actualitate

RAZIE MASIVĂ a polițiștilor din Cluj-Napoca, Dej și Gherla. Peste o sută de persoane au fost legitimate, s-au aplicat zeci de sancțiuni

La data de 23 ianuarie, în intervalul orar 01:00–04:00, a fost organizată o acţiune punctuală la care au participat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier și Secțiile 1-7 Poliție.

Potrivit IPJ Cluj, acțiunea a avut drept scop asigurarea climatului de siguranță și respectarea legii, prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională la regimul rutier, reducerea numărului accidentelor rutiere, precum și depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale sau sunt urmărite în temeiul legii.

Acțiunea s-a desfășurat, cu precădere, în următoarele locații: strada Horea, Piața Unirii, strada Aurel Vlaicu, Calea Dorobanților, Bulevardul 21 Decembrie 1989, străzile Constantin Brâncuși, Nicolae Titulescu, Alexandru Vaida Voevod, Plopilor, Izlazului, Calea Florești, 1 Decembrie 1918, Donáth, Calea Turzii, Frunzișului și Traian Vuia.


În cadrul acțiunii au fost verificate 71 de autovehicule și au fost legitimate 85 de persoane. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale. Polițiștii anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță.

O acțiune similară au efectuat și polițiștii din cadrul Poliției muncipiului Dej - Biroul Rutier Dej și Biroul de Ordine Publică, agenții din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej, respectiv polițiștii din cadrul Secției 7 Politie Rurală Gherla.


La Dej, în perioada 21-22 ianuarie, oamenii legii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere, impunerea unui climat de ordine și disciplină în rândul conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor, precum și pentru prevenirea și combaterea traversărilor neregulamentare.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, 35 dintre acestea fiind pentru traversări neregulamentare. Acțiunea s-a desfășurat pe raza municipiului Dej, pe DN 17 si DN 1C.


Totodată, la Gherla, la data de 22, în intervalul 08:00 – 16:00, polițiștii au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și reducerea riscului rutier. De asemenea, s-a acționat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în zona unităților de alimentație publică de pe raza comunelor Cătina, Iclod, Dăbâca și Bonțida, pentru prevenirea și constatarea faptelor de evaziune fiscală, a ilegalităților care se comit în domeniul comercializării produselor din alcool, tutun, legume, fructe și produse de panificație.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 46 de persoane și au fost verificate 8 obiective economice. De asemenea, au fost controlate 38 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale; 17 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea Legii12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. Totodată, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului rutier și au fost reținute 4 permise de conducere.