monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bărbat TÂLHĂRIT după ce și-a scos banii de la bancă

Un bărbat din Dej a fost tâlhărit în plină stradă de un recidivist din Cășeiu. Întreaga scenă s-a petrecut după ce victima a scos bani de la un ATM.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au identificat și depistat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cășeiu, bănuit de comiterea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie.


Conform cercetărilor efectuate, la data menționată, în jurul orei 20:00, cel în cauză ar fi încercat să-l deposedeze de geantă, prin violență, pe un bărbat de 49 de ani, din Dej

Anterior incidentului, persoana vătămată și-ar fi scos bani de la un ATM, fiind urmărit de către agresor din acel loc până în casa scării imobilului în care locuiește, unde a avut loc agresiunea.


Polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, faptă prevăzută de Codul penal.

Bărbatul urmează a fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.


Mai mulți hoți prinși la Dej

Tot în Dej, polițiștii au identificat trei bărbați, de 34, 16 și 17 ani, din Ciumani, județul Harghita, și Dej, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.


Conform cercetărilor efectuate, la data de 13 ianuarie a.c., cei în cauză ar fi pătruns prin efracție într-un imobil, din Dej, de unde ar fi sustras unelte electrice, precum rotopercutoare, mașini de găurit, malaxor, ferăstrău circular, cauzând un prejudiciu de circa 4.000 de euro.

Polițiștii continuă cercetările față de cei trei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Etichete: dej furt talharie