monitorulcj.ro Menu
Actualitate

NOILE pașapoarte românești, cele mai GREU DE FALSIFICAT documente de călătorie

Noile modele de paşapoarte puse în circulaţie săptămâna aceasta de Poliţia Română sunt printre cele mau greu de falsificat documente de călătorie, a anunţat, sâmbătă, chestorul de poliţie Mirel Toancă, şeful Direcţiei de Paşapoarte din Poliţia Română.

"Fiecare foaie a noilor paşapoarte conţine un element stilizat a unui monument istoric sau a unui element turistic cunoscut din România precum Delta Dunării, Lacul Roşu, Peştera Scărişoara, oraşul medieval Sighişoara şi altele. [...] Elementele de siguranţă implementate au la bază noile tehnologii în materie: desene stilizate, microtext, diferite tehnici de imprimare, elemente optic-variabile precum şi elemente realizate prin nanotehnologie", a declarat, sâmbătă, directorul Diecţiei Generale de Paşapoarte.

Chestorul de poliţie a explicat că unele elementele menţionate pot fi vizibile cu ochiul liber, în diferite spectre de lumină, în infraroşu.


"Sunt şi elemente care pot fi sesizate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale. De asemenea, sunt şi elemente realizate cu cerneluri speciale, hârtie de securitate cu filigran şi fir metalic, fir de coasere în trei culori – roşu, galben şi albastru – una dintre culori fiind fluorescentă. În masa hârtiei, este inserat un fir metalic fluorescent care în lumină UV reacţionează în trei culori: roşu, galben-verzui şi albastru. Astfel, pe lângă elementele de siguranţă pe care le oferă aceste imagini realizăm şi o promovare a obiectivelor turistice şi istorice ale ţării noastre", a declarat Mirel Toancă.

Potrivit acestuia, noile documente de călătorie româneşti vor fi printre cele mai sigure paşapoarte la nivel internaţional, fiind "extrem de greu de contrafăcut". Noile modificări nu vor influenţa costul paşaportului pentru cetăţeni, iar documentele de călătorie din generaţiile anterioare rămân valabile până la data menţionată în acestea.


"Aşa cum ştiţi, anul trecut au avut loc mai multe schimbări legislative cu impact pozitiv pentru cetăţeni: dublarea termenului de valabilitate, respectiv la 10 ani a paşaportului simplu electronic pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani. În plus, au fost modificate condiţiile în care poare fi eliberat paşaportul simplu electronic temporar, care este valabil 12 luni. Acest paşaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăşi trei zile lucrătoare, doar în situaţii obiective, în care din motive de sănătate, familiale sau profesionale este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea unui paşaport simplu electronic", a mai declarat chestorul Mirel Toancă.