monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ţara din Europa care vrea sa pună capăt DEFINITIV birocraţiei. La Cluj există deja 65 de proceduri digitale

O țară din Uniunea Europeană se îndreaptă uşor către digitalizarea completă a administraţiei publice. Căsătoria şi divorţul, printre puţinele lucruri care nu vor putea fi realizate online.

 

Estonia, țară cu 1,3 milioane de locuitori, s-a angajat într-un ambiţios proiect de a digitaliza complet administraţia publică pentru a reduce birocraţia, a spori transparenţa şi a impulsiona creşterea economică. În contextul în care din ce în ce mai multe ţări îşi mută serviciile online, experimentul Estoniei oferă o imagine asupra modului în care ar putea arăta interacţiunea viitoarelor generaţii cu statul.


Fosta ţară sovietică a creat o platformă care susţine autentificarea electronică şi semnăturile digitale pentru a permite comunicarea online în sectoarele privat şi public. Mai există câteva lucruri ce nu pot fi realizate electronic în Estonia, cum ar fi căsătoria, divorţul sau transferul de proprietate, şi asta pentru că guvernul a decis că este important să fii prezent fizic la unele dintre cele mai importante evenimente ale vieţii.

Cea mai mare parte a estonienilor par să fi îmbrăţişat sistemul în pofida temerilor existente la nivel mondial privind furtul de date. Cetăţenii îşi pot monitoriza datele şi vedea dacă vreo instituţie guvernamentală sau privată le accesează. Platforma se bazează pe un software denumit X-Road. Guvernul are de asemenea un plan pentru suportul serviciilor digitale în caz de invazie sau atacuri cibernetice severe.


În prezent, Primăria Cluj-Napoca se laudă peste 65 de aplicații și proceduri digitale, pe lângă Antonia, primul funcționar public virtual din România, care procesează momentan 90 de cereri de la cetățeni, non-stop.