monitorulcj.ro Menu
Actualitate

AU REUȘIT! Campania "Wheels for Life" a ajuns la final, "bărboșii" au achiziționat ambulanța SMURD. VINE ȘI A DOUA!

Cum deja i-au obișnuit pe clujeni, bărboșii din cadrul celui mai nonconformist ONG din țară au dus la bun final o nouă campanie dezinteresată prin care vor reuși să ajute mii de oameni. De data aceasta au strâns banii necesari pentru o ambulanță!

După ce au dotat secția de arși a Spitalului Județean din Cluj cu echipamente de care era neapărată nevoie, membrii Beard Brothers au reușit să doteze Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) cu o ambulanță nouă de tip C.

Suma pe care "bărboșii" au reușit să o adune pentru a achiziționa o ambulanță nouă este de 120.000 de euro. Aceasta a fost strânsă prin intermediul numeroaselor evenimente pe care membrii ONG-ului le-au organizat în ultima vreme. Astfel, clujenii au putut să doneze, dar și să participe la activități distractive precum: campionate de poker, maratoane, petreceri, tombole.


În urmă cu două zile, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, împreună cu Trupa Reea și Beard Brothers, au organizat un concert caritabil, fondurile strânse mergând tot spre Campania "1.12 Wheels For Life".

"Oameni frumoși, azi, avem plăcerea să anunțăm că am livrat, așa cum am îndrăznit să promitem, o ambulanță de tip C, către SMURD Cluj.


De ce zicem prima? Pentru că deja am pornit la drum să o cumpărăm și pe a doua! Targetul nostru a fost de 150.000 de euro, am reușit să strângem 120.000, din care am cumpărat cu 97.500 euro, prima ambulanță, complet echipată! Ambulanțele de tip C sunt ambulanțele cele mai dotate din punct de vedere al aparaturii și al personalului medical.

Unul din cele mai ambițioase proiecte ale noastre a prins formă, iar pentru asta vrem să vă mulțumim, vouă, oamenilor, care ați înteles nevoia reală a comunității noastre. Vrem să le mulțumim prietenilor din cadrul ISU Cluj pentru tot sprjinul acordat pe toată perioada proiectului.


De asemenea, vrem să mulțumim tuturor partenerilor, care au fost extrem de mulți, pe unii dintre ei o să îi enumerăm, pe alții nu, pentru că nu și-au dorit. Cu siguranață, această postare nu este suficient de încăpătoare să vă menționăm pe toți, cu toate astea însă, vă mulțumim pentru că ați ales să aveți încredere în noi!

Să sperăm că ambulanța va fi folosită cât mai puțin și abia așteptăm să o livrăm pe a doua!", au transmis, pe Facebook, cei de la Beard Brothers.