Actualitate
Se dublează taxa de salubrizare în Florești! Șulea pune vina în cârca floreștenilor
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, va propune majorarea tarifului aferent serviciului de colectare a deșeurilor menajere. Astfel, după ședința de mâine a Consiliului Local, floreștenii se vor putea trezi cu o taxă mai mult decât dublă față de cea plătită acum.
La doi ani de la scandalul-monstru în care Floreștiul a fost înecat în gunoaie cu lunile, Horia Șulea propune mărirea tarifului de salubritate. Deși, pe site-ul comunei, acesta se laudă că „taxa a fost și este de 6,5 lei/persoană/lună”, tariful plănuit ar putea ajunge la 15 lei/persoană pe lună. Edilul susține că nu firma care gestionează colectarea deșeurilor, Strict Prest SRL, ci chiar floreștenii sunt motivul, care fie produc prea mult gunoi, fie nu sunt declarați în evidență.
„Dragii mei dragi, din păcate suntem în punctul în care taxa aferentă serviciului de colectare deșeuri menajere să fie mărită. La 15 lei/persoană fizică. Probleme majore cu ridicarea deșeurilor nu sunt, operatorul își respectă graficul de ridicare, adică de două ori pe săptămână (absolut, mai sunt situații punctuale, sau datorate faptului că unii au preferat să își facă din punctul gospodăresc parcări și atunci, evident, sunt 3 tomberoane la 5 blocuri, tomberoane care, da, se umplu in 48 de ore....)”, scrie edilul din Florești pe pagina sa de Facebook.
Actuala firmă de salubritate a fost contractată în februarie 2017, prin încredințare directă, fără licitație, cu ajutorul președintelui Consiliului Județean Alin Tișe. Totul a pornit cu incapabilitatea vechii firme de a gestiona gunoiul menajer din comună, motiv pentru care Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Gelu Voievod”, formată din Consiliile Locale Florești, Gilău, Căpușu Mare și Măguri Răcătău a suspendat contractul cu falimentara Quatro Eco Salub. Prea târziu pentru floreșteni, care au dus un adevărat război cu șobolanii răspândiți prin comună printre mormanele de gunoaie, motiv pentru care s-a vehiculat chiar ideea declarării stării de alertă de către Prefectura Cluj, neavizată însă de Gheorghe Vușcan, fostul prefect al județului.
La doar câteva luni de la contractarea firmei Strict Prest, Monitorul de Cluj semnala problemele cu care se confruntă din nou floreștenii, iar în urmă cu doar câteva săptămâni, imagini rupte din realitate cu porci care căutau în gunoaie în cea mai mare comună a României au ieșit la iveală.
Conform declarațiilor lui Șulea, în momentul de față sunt 36.500 persoane declarate în Florești, care produc aproximativ 1.750 tone de deșeuri lunar, adică circa 48 kg/persoană. Acesta se întreabă de ce cifrele din comună sunt aproape duble față de media națională și pune vina în cârca floreștenilor.
„Motivele sunt simple și matematica nu minte. [...] Și avem un grad de colectare fiscală la nivel de persoane declarate de aprox. 80% (care însă, așa cum veți vedea, ajunge la 50-55% raportat la nivelul celor care de fapt produc deșeu menajer!). România produce 5,8 milioane de tone de deşeuri pe an, cu o medie de 272 de kilograme pe an pe cap de locuitor arată un studiu Waste Atlas, publicat de organizaţia D-Waste. Adică 22,6 kg deșeuri/lună/persoană.
La Florești avem 1750 tone lunar (1,75 milioane kg). Ceea ce, la cele 36.500 persoane declarate, înseamnă 48 kg deșeuri/lună/ persoană. Mai mult decât dublu față de media națională. Ceea ce înseamnă fie că la Florești nivelul de trai este teribil de mare (da, cantitatea de deșeu menajer produs e diret proporțională cu nivelul de trai), fie că s-au declarat doar aproximativ jumătate din persoanele fizice care de fapt produc deșeuri menajere. Bineînțeles, plus faptul că, din păcate, colectarea selectivă este aproape inexistentă (3% la nivel național), la cele patru puncte speciale automatizate sau cu recompensă de colectare selectivă din Florești fiind aproape liniște deplină”, continuă Șulea.
La un simplu calcul, noua taxă ar aduce 547.500 lei, adică aproape 118.000 euro lunar, raportat la taxa aferentă persoanelor fizice. Actualmente, persoanele juridice plătesc 60 lei/mc, însă nici ei nu vor fi scutiți de majorare, care va fi decisă în ședința de mâine.
Primarul Floreștiului spune că această taxă ar putea scădea din nou pe viitor, însă anunță „război” împotriva persoanelor care nu s-au declarat. Totodată, îndeamnă la civism, însă reacțiile floreștenilor sunt acide, nemulțumiți de scumpirea considerabilă.
„În paralel, căutăm alte soluții alternative, ancorate în realitate și care să se afle evident în cadrul legal. S-a început cu ajutorul administratorilor de blocuri identificarea celor care nu s-au declarat și impunerea lor din oficiu, chiar aplicarea de amenzi contravenționale. Din păcate nu toți administratorii de blocuri trec pe listele cu proprietarii și numărul persoanelor. Conform noii legislații, vor fi nevoiți sa treacă numărul persoanelor și vom reuși identificarea a cât mai multor persoane care nu s-au declarat. La persoanele juridice se confruntă bonurile și se refac declarațiile din oficiu conform realității.
Jos pălăria în fața tututor celor care s-au declarat și au plătit serviciul de salubritate! Cei care încă nu și l-au plătit sper ca în perioada următoare să o facă. Iar cei care nu s-au declarat sunt ferm convins că, atotștiutori și fini cunoscători ai oricărui domeniu, dețin soluții la aspectele de mai sus și le expun cu nemiluita.
Oricum, această taxă poate să scadă pe viitor dacă se acoperă cheltuielile, întrucât, potrivit legislației, nu e permis ca în contul aferent taxei să fie sume cu plus, ci e permisă doar acoperirea cheltuielilor. Depinde doar de civismul floreștenilor. Civism real nu vorbe-n vânt!”, mai scrie Șulea pe Facebook.
În Cluj-Napoca, tariful de salubrizare este de 7,10 lei/persoană/lună, respectiv 45 lei/mc pentru agenții economici și instituțiile publice. Taxa exorbitantă propusă de Șulea ar scoate 720 de lei anual din buzunarul unei familii de 4 persoane, motiv pentru care floreștenii au dat buzna pe postarea primarului, manifestându-și nemulțumirea. „Exagerat de mult!”, „Enorm de scump!”, „Este un sistem prea scump pentru noi, trebuie organizată licitație!” sau „Este mai simplu să măriți taxa decât să impuneți administratorilor să verifice corect numărul de persoane, nu?!” sunt doar câteva dintre zecile de reacții indignate.