monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe săptămâna culinară la Târgul de Crăciun

După ce săptămâna trecută a fost dedicată copiilor, săptămâna aceasta, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca dedică șapte zile gurmanzilor.

Următoarele șapte zile vor fi dedicate unui capitol preferat al sărbătorilor de iarnă, mâncarea, iar cei prezenți în Piață se vor putea bucura de activități culinare.

Cea de-a doua săptămână a fost dedicată copiilor, astfel că activitățile au fost pregătite special pentru cei mai mici membri ai familionului. Aceștia s-au putut bucura de animații stradale, ateliere creative la Căsuța lui Moș Crăciun și spectacole de teatru ale poveștilor: “Punguța cu doi bani”, “Cenușăreasa”, “Fram, ursul polar”, “Scufița Roșie”, “Muzicanții din Bremen”, și “Frozen” – o adaptare a filmului animat.


De asemenea, în data de 5 decembrie, Piața Unirii a fost vizitată de Moș Nicolae, iar în zilele următoare, copiii s-au putut bucura de vizita lui Moș Crăciun în fiecare seară.

Distracția continuă cu săptămâna culinară, care va avea loc din 10 și până pe 16 decembrie, cu activități noi, precum demonstrații și ateliere culinare. Vor fi, în continuare, și animații stradale, concerte, ateliere la Căsuța Moșului și colinde în fața bradului.


Tot în această săptămână va avea loc și Crosul Spiridușilor. Pe data de 15 decembrie, de la ora 18:00, clujenii sunt invitați să alerge pentru o faptă bună. Crosul Spiridușilor va avea 6 kilometri în total, cu un traseu de 3 kilometri parcurs de două ori. Organizatorii încurajează alergătorii să vină îmbrăcați în costume specifice de sărbători, în costum de Moș Crăciun sau de Spiriduș.

Kitul de alergător presupune o donație de 50 de lei, iar fondurile obținute după finalizarea evenimentului din taxele de participare și sponsorizări vor fi donate către Asociația Acasă, pentru achiziționarea de materiale de construcții pentru locuințele unor membri vulnerabili ai comunității noastre.