Actualitate
Clujul la Marea Unire. În timp ce toată țara fierbea, în Cluj era o situație delicată
Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Un eveniment care a marcat întreaga lume
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici: acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial, prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus, afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.
„Dacă este să vorbim despre 1918, nu putem să nu vorbim despre un eveniment care a marcat întreaga lume. Au dispărut imperii, au apărut noi state. Nu numai România, ci a (re)apărut și Polonia, s-a format Cehoslovacia etc. A fost un proces total și lumea s-a cam schimbat din 1918. Ca să avem un slogan, pentru ce a însemnat 1918, putem folosi titlul unui roman de-a lui Irving Stone, Agonie și extaz. În 1918, în luna aprilie, România semna un tratat umilitor de pace cu puterile centrale: Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia. România făcea parte din ANTANTA, alături de Franța, Marea Britanie și Rusia. România era într-o situație extrem de delicată”, explică Vladimir Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca.
Românii în minoritate în Cluj
În timp ce întreaga țară fierbea, la Cluj situația era, de asemenea, extrem de delicată.
„În Transilvania se redactează celebra declarație de la Oradea, care declara autodeterminarea românilor, adică românii să își decidă singuri soarta. Transilvania avea o linie de demarcație între trupele combatante. Conform unui armistițiu de la Belgrad, linia mergea de la Mureș până la Bistrița, deci Clujul era după. Armata română nu avea drept să depășească această linie de demarcație. În oraș era o situație tensionată fiindcă erau trei consilii naționale: consiliul român, cel maghiar și cel săsesc. Românii erau în minoritate în Cluj”, spune profesorul.
Câteva evenimente până la 1 decembrie
La Cluj au fost emise manifeste, iar clujenii au început să își arate, din ce în ce mai puternic, dorința pentru unire.
„Celebrul avocat Amos Frâncu, acest tribun al poporului, putem să îl numim și așa, dă un manifest, Moți, veniți la arme. În 3 noiembrie 1918, pentru prima dată în clădirea din Piața Uniri de la numărul 10, este desfășurat tricolorul românesc, adus de preotul greco-catolic Elea Dăianu, care a oferit un entuziasm extraordinar adunării. În data de 14 noiembrie 1918, pe aceeași clădire, se înaltă steagul tricolor românesc. Asta a pus o mare problemă organelor diriguitoare românești din Cluj, provizorii, pentru că tot timpul exista tendința maghiarilor de a da jos acest steag, care arăta, de fapt, un principiu al autodeterminării”, povestește istoricul.
Din cauza entuziasmului acestui mare luptător pentru unire, Amos Frâncu, a fost înlocuit cu Emil Hațeganu, fratele celebrului Iuliu Hațeganu, fiindcă era mai temperat. După aceea, clujenii trimit 39 de deputați care au participat la Alba-Iulia, iar Hațeganu a fost printre ei. Au făcut parte din adunarea celor 1229 de deputați din întreaga țară.
„A fost și un tren special care a dus oameni din tot județul la Alba Iulia. A fost greu, fiindcă existau tot felul de inconveniente și sabotaje realizate de fosta putere. A fost o deplasare grea, dar în măsura în care așa s-au mobilizat foști ofițeri români, care aveau cunoștințe de cauză, care au rezolvat și cu trenul. Erau oameni care au lucrat la căile ferate în Austro-Ungaria. Trenul a dus 1.000 de oameni și foarte mulți au mers cu căruțele. A fost o călătorie cu peripeții, s-a mai tras cu arma, nu au fost morți, din fericire, dar provocări au fost”, spune Vladimir Bogosavlievici.
În Cluj, apele s-au calmat abia în 1919 când s-a instituit administrația românească.