monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii se pregătesc pentru un nou PARKING în Mănăștur. Primul pas: DEMOLAREA garajelor - FOTO

Mai puțin de o zi le-a trebuit clujenilor care locuiesc pe strada Primăverii nr. 8 pentru a demola garajele. În locul lor se va construi un parking cu 263 locuri de parcare.

Încă de dimineață clujenii care locuiesc pe strada Primăverii nr.8 au luat cu asalt garajele unde își adăposteau mașinile și borcanele cu murături. Zeci de garaje au dispărut în mai puțin de 24 de ore. Unii clujeni au închiriat firme care să-i ajute la demontare. Nici bucățile de ciment din fața garajelor nu au mai rămas, proprietarii încărcând totul în mașini, probabil pentru a le folosi în alte locuri.

Pe locul unde au fost garajele se va construi un parking cu 263 locuri de parcare.


„Pe Primaverii numărul 8 am dat ordinul de începere a lucrărilor în 14 august. Este un proiect care vizează construcția a 263 de locuri de parcare. Termenul este de 18 luni de execuție și 3 luni de proiectare. Este o lucrare mai completă”, declara edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în urmă cu câteva luni.

Potrivit municipalității, parkingul este prevăzut inclusiv cu locuri pentru mașinile de lux și cele electrice.


Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, terenul pe care se propune construirea parkingului are suprafața de 5.547 mp și este situat în cartierul Mănăștur delimitat de străzile Primăverii și Peana, „într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale”.

„Construcția propusă de utilitate publică cu denumirea de parking cu un regim de înălțime 2S+P+2etaje are o capacitate de 266 de locuri din care 7 sunt destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 42 pentru mașini mari (lux), 27 pentru autoturisme electrice, 14 pentru biciclete. studiul de fezabilitate a fost întocmit de către SC. K&K Studio de Proiectare SRL”, menționează municipalitatea.


Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 30 de milioane lei inclusiv TVA (6,5 milioane de euro).

„Finanțarea investiției se face din fonduri de la bugetul local, iar durata de realizare a investiției este de 18 luni”, se mai menționează în proiectul de hotărâre.


Citește și: Nu-i doare gura să promită. Parking în Mănăștur de 6,5 mil. euro cu locuri pentru autoturisme de lux și mașini electrice