monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cele mai votate proiecte în cadrul bugetării participative: parcări pentru biciclete, parcuri în Bună Ziua și defibrilatoare

Transformarea pașilor în electricitate, pietonalizarea străzii Iuliu Maniu, parcări pentru biciclete și motociclete, amenajarea unui parc în Bună Ziua, muzee virtuale sau defibrilatoare sunt proiectele care au acumulat cele mai multe voturi în cadrul proiectului de bugetare participativă. Pentru fiecare proiect câștigător, Primăria pune la bătaie 150.000 de euro.

“Deocamdată, s-a încheiat votul. Luni, 26 noiembrie, vor fi afișate cele 15 proiecte care vor fi implementate de Primărie. În această săptămână are loc procedura de validare. Primul proiect clasat pe primul loc în fiecare domeniu va fi selectat automat. Voința exprimată de cetățeni va fi convertită în realități”, a spus primarul Emil Boc.

Care sunt proiectele cu cel mai mare număr de voturi

Categoria alei, trotuare și zone pietonale


Proiectul “În pas cu lumea” a acumulat cel mai mare număr de voturi la această categorie.

“Fiecare din noi putem produce energie regenerabilă fără să facem nimic special. Când mergem pe stradă, pe lângă că ardem calorii, dezvoltăm și energie cinetică. Proiectul de față are în vedere implementarea unui paviment care să colecteze această energie, care ulterior poate fi utilizată pentru a ilumina o stradă sau a încărca telefonul, laptopul și alte gadget-uri”, se arată în descrierea proiectului.


Pe locul II în această categorie se află proiectul privind transformarea străzii Iuliu Maniu în spațiu partajat. “Strada Iuliu Maniu ar putea fi transformată în spațiu partajat, cu o parte a străzii (cea apropiată de Piața Unirii și strada Bolyai Janos) dedicată exclusiv pietonilor”, este descrierea proiectului.

Categoria mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației


Cele mai multe voturi au mers către proiectul “parcări de biciclete sigure”, care prevede acces numai pentru cei care își păstreaza bicicletele în spații îngrădite și acoperite.

“Locațiile unde s-ar preta asemenea parcări sunt în zonele dens populate, între blocuri sau în parcările supraetajate. Metoda prin care cetățenii pot avea acces la aceste spații trebuie analizată, dar ca și idee, poate fi prin card de acces sau altă modalitate prin care să fie cunoscută identitatea celor care îl folosesc”, este descrierea proiectului.


Pe locul II în preferințele clujenilor s-a aflat un proiect privind amenajare de parcări pentru scutere și motociclete

“Parcarea acestor mijloace de transport este de cele mai multe ori anevoioasă deoarece în Cluj-Napoca există doar ocâteva parcări speciale pentru astfel de vehicule în mall-uri sau clădiri de birouri. Scuterele și motocicletele ajută foarte mult la descongestionarea traficului și asigură o mobilitate crescută. Renunțarea la 5-10 locuri de parcare pentru mașini ar crea între 20-50 de locuri de parcare pentru motociclete cu o investiție minimă ce ar consta doar în marcaje noi și semne pentru parcarea de biciclete”, se arată în descrierea proiectului.


Categoria spații verzi și locuri de joacă

Pe locul I în topul preferințelor clujenilor se află amenajarea unui parc în cartierul Bună Ziua.

Pe locul II se află proiectul “Zorilor, cartierul verde – extinderea scuarului central și creare unei esplanade”.

“Centrul de cartier Zorilor este în prezent alcătuit din două fronturi cu magazine și alte dotări separate de strada Louis Pasteur și scuarul plantat care desparte cele două sensuri de mers. Cele două nuclee de dotări comunică prin intermediul a 5 treceri care fragmentează spațiul verde central și îl fac în proporție de 90% neutilizat. Zona destinată pietonilor este sufocată de mașinile parcate de-a lungul ei. Pentru a putea depăși neajunsurile, propunem plantări de arbori și arbuști decorativi, crearea unei esplanade pietonale de-a lungul spațiului verde nou creat, cu locuri de ședere la umbră, pistă de biciclete și cișmele cu apă potabilă, eliminarea parcărilor de pe latura sudică și înlocuirea acesteia cu o parcare supraetajată în vecinătate, extinderea suprafeței verzi, integrarea parcului de copii aflat la intersecția stăzilor Zorilor și Louis Pasteur în spațiul public pietonal astfel creat, realizarea unei conexiuni pietonale puternice cu un spațiu verde de mare valoare din cartierul Zorilor, parcul Iuliu Prodan”, este descrierea proiectului.

Categoria amenajare spații publice (mobilier urban, iluminat public etc.)

Cele mai multe voturi la această categorie le-a întrunit proiectul privind defibrilatoare automate externe în locurile publice din Cluj-Napoca.

“În cazul unui stop cardio-respirator, recunoașterea promptă a urgenței, începerea măsurilor de resuscitare și anunțarea rapidă a echipajelor medicale sunt la fel de importante precum defibrilarea externă precoce. Dacă aceasta din urmă este realizată de urgență înaintea sosirii echipajelor medicale specializate, crește dramatic șansa de supraviețuire a pacienților. Introducerea defibrilatoarelor automate externe în locuri și instituții publice din Cluj-Napoca ar crește rata de supraviețuirie a victimelor care suferă un stop cardio-respirator. Este din ce în ce mai clar că sistemul de urgență este suprasolicitat, iar introducerea defibrilatoarelor automate externe ar spori șansele de supraviețuire ale potențialelor victime”, se arată în descrierea proiectului.

Pe locul II în topul preferințelor clujenilor s-a aflat proiectul “stații de autobuz cu plante și mobilier urban”, proiect ce propune acoperirea stațiior cu plante cățărătoare și completarea acestoracu mobilier urban.

Categoria infrastructură educațională și culturală

Proiectul privind dotarea laboratoarelor Colegiului Tehnic "Raluca Ripan" Cluj-Napoca a întrunit cel mai mare număr de voturi. Laboratoarele au urma să beneficieze de echipamente pentru panificaţie-patiserie, de preparat produse din carne, de gastronomie (cuptor patiserie, dospitor, malaxor, mixer planetar, refrigerator patiserie, malaxor carne, maşină de foietat, tăvi patiserie, tăvi inox pentru refrigerator patiserie, dulap congelare, expresor profesional de cafea, maşină de spălat de tip tunel, maşină de confecţionat cȃrnaţi, mixer de mȃnă profesional, refrigerator bucătărie, ustensile patiserie şi cofetărie), aparatură de laborator pentru analize în domeniul industriei alimentare și echipamente informatice.

Pe locul II se află proiectul privind implementarea unor muzee virtuale în Cluj.

“Muzeele Virtuale oferă tuturor utilizatorilor informaţii actuale cu privire la acesta, le oferă posibilitatea delimitării de spaţiu şi timp, putând astfel să facă un tur virtual fără niciun cost sau efort. În prezent, în judetul Cluj există 28 muzee (fizice) dar, din păcate, un singur muzeu se poate vizita în mediu virtual: Muzeul Etnografic. Va fi prezentată o schiţă a clădirii cu locurile în care se află expoziţiile permanente, astfel publicul poate vizita ceea ce doreşte pe încăperi şi etaje.

Categoria orașul digital

Pe primul loc în topul preferințelor se află proiectul “detectarea locurilor de parcare disponibile, în timp real, folosind camere video”.

“Aplicația noastră propune și monitorizarea locurilor de parcare ce nu se află în parcările cu barieră. Dintre acestea, cel mai bun exemplu ar fi cel al parcărilor aflate pe marginea drumului, care reprezintă un procent semnificativ din totalul locurilor de parcare ale municipiului Cluj-Napoca. Aplicația va permite administrarea și monitorizarea acestor locuri de parcare folosind camere video statice. Funcționarii primăriei vor putea configura cu ușurință locurile de parcare ce urmează a fi monitorizate. Disponibilitatea locurilor de parcare va fi prezentată utilizatorilor prin intermediul unei hărți”, se arată în descrierea proiectului.

Pe locul II se află proiectul privind plata contactless la automatele de bilete CTP.