monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în octombrie la 4,3%

Rata anuală a inflaţiei în octombrie a scăzut la 4,3%, de la 5,03% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,27%, cele alimentare cu 3,73%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,73%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.

"Preţurile de consum în luna octombrie 2018 comparativ cu luna octombrie 2017 au crescut cu 4,3%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (noiembrie 2017 - octombrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2016 - octombrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", se arată într-un comunicat al INS remis AGERPRES.

Comparativ cu septembrie 2018, preţurile de consum au crescut cu 0,52%, mărfurile alimentare scumpindu-se cu 0,61%, cele nealimentare cu 0,52% şi serviciile cu 0,35%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele zece luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,2% în perioada similară din 2017.

Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor.

De asemenea, şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a menţinut la 3,5% previziunile referitoare la indicele preţurilor de consum pentru sfârşitul anului în curs, dar şi pentru anul viitor, respectiv 2,8% în 2019.

În cel mai nou raport "World Economic Outlook", Fondul Monetar Internaţional a lăsat nemodificate estimările privind preţurile de consum, la o creştere medie anuală de 4,7%, dar le-a revizuit în jos pe cele pentru 2019, când ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se atenueze până la 2,7%, faţă de un avans de 3,1% preconizat în primăvară

În schimb, Comisia Europeană, în previziunile economice de toamnă, a revizuit în creştere uşoară, la 4,3%, prognoza de inflaţie pentru 2018, faţă de 4,2% cât prognoza în primăvară, urmând ca indicele preţurilor de consum să coboare la 3,5% în 2019 şi 3,3% în 2020, ca urmare a slăbirii cererii interne.

România a avut în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august, arată datele publicate pe 17 octombrie de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Etichete: inflatie rata