monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Anul şi tronsonul de autostradă în Ungaria. Şoseaua rapidă ajunge la granița cu România. Autostrada Transilvania, în aer!

Vecinii maghiari trag tare pentru a termina, înainte de finalul anului, un nou tronson de autostradă lângă graniţa cu România. Se lucrează intens pe aproape 20 de kilometri de şosea rapidă, iar până în 2020 autostrada va ajunge la granița cu România.

O vamă temporară a fost deschisă, marți, pentru a permite accesul camioanelor care transportă pietriş pe şantierul șoselei de mare viteză.

Muncitorii lucrează intens la ultima porţiune a autostrăzii M35, care leagă orașul maghiar Debreţin de graniţa cu România. După ce au terminat cei cinci kilometri care înconjoară oraşul, constructorii profită de vremea bună pentru a finaliza alţi aproape 19 kilometri, până în localitatea Beretyoujfallu. Este locul în care autostrada M35 va face joncţiunea cu autostrada M4 care va ajunge până în România.


"Anual trei milioane de maşini traversează graniţa româno-maghiară, iar o mare parte dintre ele ajung şi în centrul oraşului nostru. Datorită acestei variante rapide, numărul lor ar trebui să scadă semnificativ, pentru că multe autovehicule se vor folosi de autostradă", a declarat Istvan Murakozi, primarul oraşului Berettyóújfalu, citat de digi24.ro.

Cozile de tiruri din vama Borș au determinat deschiderea unui punct temporar între localitățile Santăul Mare și Nagykereki, destinat exclusiv firmelor care transportă pietriş pentru autostradă. Anul trecut, România exporta între 30 şi 40 de mii de tone de balastru, în fiecare lună, prin vama Borş, pentru lucrările la autostrada din Ungaria.


"S-a deschis pe raza judeţului Bihor punctul temporar de trecere a frontierei de la semnul de frontieră G20, în scopul efectuării unor transporturi de materiale de construcţii. Programul de funcţionare este de luni până sâmbătă, între orele 8:30 şi 19:30, ora României", a precizat comisarul-șef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt ITPF Oradea.

În România, sectorul din Bihor al autostrăzii Transilvania are un constructor desemnat de CNAIR, însă licitaţia pentru un lot de peste 28 de kilometri a fost contestată.


Din totalul de 415 kilometri ai autostrăzii Borş-Braşov sunt deschişi circulaţiei abia 61. Lucrările la această autostradă au fost începute de Bechtel, în baza unui contract semnat cu Guvrenul Năstase în 2004.