monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Top 10 destinaţii turistice de evitat în 2018

Prezentăm mai jos un top al destinaţiilor turistice de evitat în 2018, din motive dintre cele mai diverse, de la turismul în masă şi poluare până la rata criminalităţii crescută şi rasism, potrivit consoglobe.com.

Sursă foto: http://magazynsquare.pl

Şi, totuşi, unele dintre destinaţiile din acest top sunt de evitat... pentru că sunt prea frumoase.

În general, ghidurile turistice oferă topuri cu destinaţii recomandate, însă, spun realizatorii acestui clasament, unele locuri sunt prea frumoase pentru a fi vizitate.


Astfel încât pe primul loc în acest top se situează Insulele Galapagos. Arhipelagul de la ecuator, situat în estul Pacificului, găzduieşte specii endemice şi o faună excepţională. Parcul naţional şi rezervaţia marină sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Un loc unic, cu un ecosistem fragil, care trebuie conservat, mai ales prin limitarea turismului.

Două oraşe europene pe podium


Trei destinaţii îşi împart locul al doilea în top: Veneţia, Machu Picchu şi Amsterdam. Locuitorii celor două oraşe europene au nevoie de calm şi linişte. În ceea ce priveşte Machu Picchu, numărul turiştilor este atât de important încât şi guvernul peruvian a trebuit să limiteze durata vizitelor şi să impună ghizi.

Pe locul al treilea s-a situat Taj Mahal. Victimă a poluării, cel mai celebru mausoleu indian şi-a pierdut din strălucire. Pentru a-şi recăpăta culoarea albă originală, monumentul a fost acoperit de schele, în cadrul unui proiect de restaurare.


Poluare, epurare etnică, rasism, rată a criminalităţii ridicată

În top urmează Phang Nga Park, din Thailanda, unde reciful de corali a fost afectat de turism, fiind poluat mai ales cu plastic.


În ciuda frumuseţii peisajelor şi a templelor acoperite cu aur, Myanmar ocupă poziţia a cincea. Motivul o constituie epurarea etnică a Rohingyas, o minoritate musulmană.

Topul 10 este completat de muntele Everest, victimă a încălzirii globale, Missouri, unde rasismul atinge un nivel ridicat, Honduras, cu o rată a criminalităţii înaltă, Marele Zid chinezesc, acoperit cu graffiti, Beijing, foarte poluat, şi Cuba, unde, de exemplu, turiştii americani sunt consideraţi "persona non grata".