monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vasile Pușcaș, fostul negociator șef al României în relația cu UE, a lansat un volum despre Marea Unire

Vasile Pușcaș a publicat volumul „Marea Unire 1918 România Mare. Acte şi documente”, dedicat Centenarului.

După cum se arată în prefața volumului, acesta a fost dedicat Centenarului Marii Uniri, deoarece autorul a considerat că generația de azi are nevoie de modele politice naționale.


 „Elaborarea acestui volum a dat prilej autorului să evidențieze inteligența și abilitatea generației de oameni politici români, de la începutul sec.al XX-lea, orientările lor politice constructive și atitudinile hotărâte de veritabili oameni de stat. Și nu este vorba doar de politicienii și partidele politice din Vechea Românie, ci și de politicienii și partidele românești din Transilvania, Bucovina și Basarabia. Iar în anul când se celebrează Centenarul Marii Uniri, am considerat util să înfățișăm contemporaneității felul în care Generația Marii Uniri din 1918 a reușit să propună românilor și liderilor statelor occidentale proiectul național al desăvârșirii realizării statului-națiune România, într-un context politic intern și internațional excepțional (Primul Război Mondial). Iar semni cația Marii Uniri din 1918 nu este doar istorică. Astfel se asociază contextului regional și global din zilele noastre când suntem martorii procesului de restructurare a Sistemului Internațional și se rediscută locul, forma și rolul statului-națiune”, arată Nicu Dragoș, directorul editurii la care a fost publicată cartea.



Vasile Puşcaş (66 de ani) a fost, în perioada 2000-2004, Negociator-şef al României în relaţia cu UE, sub coordonarea sa încheindu-se, în decembrie 2004, toate capitolele de negociere a procesului de aderare la UE. Pe baza rezultatelor obţinute de echipa lui Vasile Puşcaş, România a devenit în 1 ianuarie 2007, stat membru al Uniunii Europene.