Actualitate
Oamenii străzii şi fracturile le dau bătăi de cap echipajelor de la Ambulanţă
În fiecare zi, câte două-trei persoane fără adăpost sunt „culese” de pe stradă şi duse la spital de echipajele de la Ambulanţă după ce au căzut din cauza gerului. În plus, zilnic, câte 50 de persoane ajung la Urgenţă cu fracturi după ce au căzut pe gheaţă. Trotuarele acoperite cu gheaţă din ultima perioadă au dat mai mult de muncă decât de obicei medicilor de la Clinica de Ortopedie din cauza numărului mare de clujeni care au căzut pe stradă şi apoi au ajuns la spital cu diverse fracturi. Bogdan Baciu, şeful Clinicii de Ortopedie Cluj-Napoca, spune că în fiecare zi se confruntă cu 50 de astfel de cazuri. Nu doar clujenii care au căzut pe trotuarele pline de gheaţă le-au dat bătaie de cap medicilor clujeni, ci şi oamenii fără adăpost.
Astfel, echipajele de la Ambulanţă sunt nevoite să “culeagă” în fiecare zi câte doi-trei oameni ai străzii, victime ale gerului de afară. “Cazurile sociale sunt o prioritate în această perioadă pentru că una este să pice pe stradă în timpul verii şi altfel stau lucrurile dacă rămân mai multe ore căzuţi pe stradă, acum iarna”, spune Horia Simu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj. El a mai precizat că nici o persoană nu a decedat din cauza frigului.
Numărul total al solicitărilor la Ambulanţă nu a crescut însă în ultimele zile, media fiind de 200 pe zi. “Oamenii au preferat să rămână în casă în această perioadă, astfel că media solicitărilor a rămas aceeaşi”, declară Horia Simu.
Medicii recomandă populaţiei să poarte îmbrăcăminte corespunzătoare atunci când iese afară, preferabil mai multe haine subţiri suprapuse, în defavoarea unui singur articol de îmbrăcăminte gros.