Actualitate
Un tânăr a câștigat titlul de Mister Cluj-Napoca în cadrul unei competiții regionale
Clujeanul Cosmin Criste a câștigat duminică seara titlul de Mister Cluj-Napoca în cadrul competiției Miss și Mister Transilvania, organizată în cadrul evenimentului Transilvania Fashion Week care a avut loc la Oradea.
Cosmin Criste a concurat împotriva a zeci de tineri din toate colțurile Transilvaniei, reușind în final să devină Mister Cluj-Napoca, titlu pe care l-a mai deținut și în anul 2016.
Tânărul a început să facă modelling la vârrstă de 16 ani, iar acum lucrează singur, dar colaborează cu multe agenții. Reprezintă Clujul la prezentări internaționale.
„Până nu îmi termin studiile nu pot să mă avânt prea tare pe piața internațională, pentru că acolo trebuie să stau minim 3 luni”, a explicat tânărul.
În cadrul evenimentului a prezentat pentru Adina Buzatu, cel mai cunoscut stilist român specializat în vestimentația masculină și este mândru că a reușit să aducă acest titlu pentru a doua oară la Cluj-Napoca.
„Mă simt exact ca înainte, probabil și pentru că am mai deținut acest titlu, dar la astfel de concursuri prefer să merg fără așteptări ca nu cumva să existe dezamăgiri. Însă pot spune că sunt mândru să fiu Mister Cluj-Napoca”, a mărturisit Cosmin.
Primul titlu l-a obținut în anul 2014, tot la Oradea în cadrul evenimentului Mister Caritate.
Cosmin Criste este foarte activ în lumea modei, motiv pentru care doar în urmă cu o săptămână a participat la Timișoara Fashion Week, iar în viitor urmează Serbia Fashion Week și apoi Săptămâna Modei de la Cluj.
Tânărul are 23 de ani, este din Cluj-Napoca, a terminat jurnalismul în cadrul FSPAC, iar acum urmează masterul pe parte de PR și lucrează în televiziune.