monitorulcj.ro Menu
Actualitate

După 3 ani, NICIUN VINOVAT pentru tragedia de la COLECTIV

La trei ani de la incendiul din Clubul Colectiv, furia părinţilor şi a victimelor care au supravieţuit este încă vie, întrucât justiţia românească nu a stabilit vinovaţii. La fiecare termen din dosar, sala de judecată este ticsită de victime şi de susţinători care o părăsesc la fel de dezamăgiţi.

Sursă foto: revista22.ro

La câteva ore de la tragedia din Clubul Colectiv, mai precis în dimineaţa zilei de 31 octombrie 2015, procurorii se aflau la fosta Fabrică Pionierul, pentru a începe să strângă probe şi date pentru a demara o anchetă penală. Iniţial, cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însă printr-o ordonanţă a procurorului general - Tiberiu Niţu, la acel moment - dosarul a fost preluat de Parchetul General, fiind desemnată o echipă de procurori care să lucreze la anchetă.

Cercetările de la Parchetul General au fost încheiate în data de 28 aprilie 2016, când s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor. La dosarul de la PÎCCJ vorbim de opt inculpaţi: cei trei patroni ai Clubului Colectiv, trei artificieri şi două societăţi comerciale (Colectiv Club SRL şi Golden Ideas Fireworks Artists SRL). Acuzaţiile puse în sarcina lor sunt grave: ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane şi neluarea măsurilorlegale de securitate şi sănătate în muncă, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Dosarul a parcurs paşi puţini şi greoi: iniţial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competenţa instanţei. În final, s-a decis declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti, unde nici acolo dosarul nu a înregistrat progrese, termenele fiind amânate din cauza lipsei de proceduri, erori în citare, angajare apărător etc.


În dosarul Colectiv au mai fost trimişi în judecată şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, care ştiau că acel club funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendii şi au ignorat acest lucru. La primul termen de la Tribunalul Militar, instanţa care a primit dosarul pompierilor, judecătorii au decis la finele lunii decembrie 2017 să înainteze această cauză Tribunalului Bucureşti, pentru a se discuta reunirea cu cealaltă, aflată deja pe rolul instanţei civile.


Nu au scăpat nici edilii de Colectiv. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4, a fost trimis în judecată în mai 2016 pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4, alături de Aurelia Ioficiu, şef al Serviciului autorizări comerciale din Sectorul 4 Bucureşti la data faptelor, acuzată de complicitate la abuz în serviciu, Luminiţa Ganea, consilier în cadrul aceleaşi structuri şi de Sandra Moţoc, referent superior în cadrul serviciului, asupra căreia planează suspiciuni de complicitate la abuz în serviciu.


Toate cele trei cauze se află într-un singur dosar, cel de la Tribunalul Bucureşti. Însă de mai bine de doi ani, nu au fost înregistrate progrese în dosar, dezamăgirea fiind prezentă pe chipurile supravieţuitorilor şi a părinţilor care şi-au pierdut copiii în incendiu: încă un termen încheiat, încă o amânare şi nicio schimbare.

„Aştept să văd că se face odată dreptate, aştept să văd că procurorii noştri, judecătorii, statul român, Ministerul Justiţiei, care se luptă de vreo doi ani pe baricade cu legile, vor face dreptate. Vreau să văd că acest proces urmează ritmul, aş vrea să văd că ce s-a întâmplat în acea noapte şi ce s-a întâmplat în spitale intră intr-un proces. După cum ştim bine, nu se întâmplă nimic pe partea aceea. Aş vrea să văd mai mult curaj din partea justiţiei române, mi-aş dori să văd politicieni, pentru că urmează alegerile, să îşi arate interesul faţă de dosarul Colectiv. Iată că au murit 65 de inşi în urma acelui incendiu, avem peste 50 de grav răniţi în contiuare. Din partea tuturor nu avem decât lipsă de interes total!", a declarat Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 şi părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.


În urmă cu câteva luni au primit o altă lovitură: judecătorul Mihail Terceanu, cel care se ocupa de cauză, s-a pensionat în luna august. Potrivit procedurii, acest lucru înseamnă că dosarul poate fi reluat de la zero. Judecătorul Mihai Bălănescu a fost repartizat să-l judece, iar la termenul din 22 octombrie, prima şedinţă prezidată de magistrat, s-a discutat dacă se va relua sau nu dosarul.

 


 

Etichete: colectiv tragedie