Actualitate
Se apropie Târgul de Crăciun. Când începe și ce îi așteaptă pe clujeni
Ca în fiecare an, clujenii sunt așteptați la Târgul de Crăciun cu spectacole, vin fiert și o atmosferă de familie.
Anul acesta, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își va deschide porțile în data de 23 noiembrie, sub tema „Unește oamenii, reunește familionul”. Păstrând același format jucăuș și plin de viață, organizatorii ne invită să ne adunăm împreună cu tot familionul în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Dacă anul trecut creatorii târgului ne reaminteau că sărbătorile de iarnă sunt, practic, sărbătorile familionului (oricât de divers și de extins ar fi acest familion), în acest an, urmează să ne petrecem mai bine de 5 săptămâni ocrotiți de ideea de ÎMPREUNĂ. Tematica propusă pentru 2018, în acord cu privilegiul Centenarului pe care o Românie întreagă îl celebrează în acest an, ne invită să privim ALĂTURAREA, UNIREA, “ÎMPREUNĂ”, cel puțin dintr-o nouă perspectivă: o unire înțeleasă nu ca stabilire a unor noi granițe (fie ele chiar și geografice), ci dimpotrivă, ca renunțare la ele, invitând astfel oamenii spre întâlnire, contopire și simbioză inerentă în experimentarea relației cu celălalt, cu “altul meu”.
Suntem invitați, așadar, să explorăm ideea de centenar din perspectiva unirii oamenilor în ansamblul diversității culturale pe care Clujul o găzduiește. Suntem invitați să descoperim rădăcinile care pulsează în inimile locuitorilor, să pornim conversații despre multiculturalism și despre modul în care sărbătorile de iarnă pot fi celebrate într-un spirit de comuniune și respect pentru diversele naționalități care conviețuiesc în Cluj.