Mircea Cărtărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa la UBB. Scriitorul: „Clujul și-a modificat starea de spirit”

În sala Aula Magna din clădirea principală a Universității Babeș Bolyai, rectori, profesori, elevi și reprezentanți ai presei așteaptă într-o atmosferă tăcută și solemnă ca Ioana Bican, prodecan al Facultății de Litere să termine discursul de omagiere a scriitorului Mircea Cărtărescu. Un discurs lung, care pe mulți i-a lăsat fără răbdare. Unii dintre reprezentanții universității și-au scos discret telefoanele și au început să dea scroll, cel mai probabil pe Facebook.

Cărtărescu, veșnicul student

Chiar și personajul principal al acestui eveniment, Mircea Cărtărescu, părea, din când în când să își piardă concentrarea, iar când realiza, zâmbea surprins spre femeia care citea, transmițându-i cumva că e în regulă, să citească mai departe.

„În fine, dar nu în ultimul rând, opera lui Mircea Cărtărescu demonstrează – cu fiecare pagină a sa – o altă relație indisolubilă, dincolo de cea dintre subiectul cunoscător și cosmos. Este vorba despre legătura dintre opera spiritului și valorile etice ale umanității. Marea literatură nu poate exista în afara unor standarde etice înalte”, a spus Ioana Bican.

Îndată ce a venit rândul scriitorului să vorbească, în sală atmosfera s-a schimbat brusc. Modest din fire, Mircea Cărtărescu nu a continuat seria de laude care i-au fost adresate, ci a vorbit despre citit, despre scris, despre poezia care se găsește chiar în realitate, nu doar în câte o mână de foi prinsă într-un volum. A vorbit despre el ca om, ca cititor, fără să-și însușească meritul de a fi „unul dintre cei mai buni”.

„Este o onoare nemeritată, care cu atât mai mult mă face să fiu recunoscător. Dacă închid ochii și nu mă privesc în oglindă sunt un om care a rămas la o vârstă mentală limpede. Dacă ar sta cineva să mă întrebe cam unde mă simt eu pe această linie a vieții, i-aș răspunde fără ezitate: în studenție. Mă simt în continuare un student. Asta mi-a plăcut să fac cel mai mult, iar nucleul vieții mele a fost acolo. Să fiu student pentru mine a însemnat poate mai mult decât pentru alți tineri. A fost o perioadă inițiatică și o perioadă în care am avut de la mine așteptări mai mari decât în orice altă perioadă. Făceam exces de zel din toate punctele de vedere. Făcusem o lucrare de 100 de pagini la primul meu seminar. Eu cred că dacă stau să mă gândesc bine, nu caracterul oniric, vizionar, care este scos mereu în evidență este lucrul cel mai important pentru mine. Ci aș spune chiar dimpotrivă, e raționalismul, felul în care încerc mânat de o curiozitate generală să înțeleg fiecare bucățică de realitate. Întotdeauna m-au interesat foarte multe lucruri și tote spun ceva despre acest fantastic miracol că noi trăim, existăm, că putem să ne gândim la existența noastră”, a explicat scriitorul.

Poezia aduce frumusețe în lume

Cărtărescu a mărturisit că este un cititor înfocat, însă se axează prea puțin pe literatură. În schimb, citește orice de la cărți științice până la etichetele de pe produse, încercând de asemenea să găsească poezia din lume.

„Ce mă deosebește de alți autori este că eu citesc mai puțină literatură. Sunt un cititor omnivor. Citesc chiar și etichetele de pe produse. E cel mai din interior lucru pe care îl pot spune despre mine. Am încercat mereu să înțeleg gândirea asta de poet vizionar pe care o are Dumnezeu, care se găsește oriunde ai privi. Adevărata poezie este acea pe care o găsim în lume, nu doar în volumele de versuri. Poezie pentru mine nu înseamnă doar arta cuvintelor. Arta cuvintelor se împărtășește și ea din poezie în anumite condiții, pentru că există un sens mult mai înalt și mai general decât poezia. Poezia nu este o artă a cuvintelor, ci un fel de a vedea lumea. Ce înseamnă poezia? Să aduci un strop de frumusețe pe lume. Asta este misiunea insconștienă a poetului și a fiecărui om care a rămas poet, în ciuda lumii mizerabile în care trăim”, a spus scriitorul.

În căutarea poeziei din Cluj

Astfel, îndată ce a ajuns, pe străduțele din inima orașului, pe pavajul din centru, printre clădirile vechi, scriitorul a plecat în căutarea poezieri, dar și în căutarea amintirilor a ceea ce a fost cândva Clujul.

„După ce am ajuns la hotel am ieșit și m-am plimbat două ore și jumătate prin centrul Clujului, încercând să îmi aduc aminte primele mele vizite la Cluj, de acum 30 de ani, când încă era faimoasa Arizona și alte locuri din astea mitice la Cluj și când am luat prima dată contact cu farmecul ăsta ciudat pentru noi, cei care nu suntem de aici, al Clujului.  Mi s-a părut însă, de data aceasta, și am fost surprins, dincolo de frumusețea lui, mi s-a părut un oraș foarte aglomerat. Este prima dată când am această impresia. Și mi-a spus cineva că parcul de mașini a crescut extraordinar de mult în ultimii doi, trei ani. Și atunci Clujul însuși și-a modificat starea de spirit. Când ești înconjurat de un val de mașini, multe claxonează, oamenii nu mai sunt atât de liniștiți, cum îi știm noi, cum avem noi mitul clujeanului față de bucureștean, că este mai așezat, mai ponderat în tot ce face. Nu, am văzut oameni la fel de neliniștiți ca și la București. E foarte multă lume și pe străzi, care iarăși pentru mine sunt ciudați, fiindcă au alte fizionomii față de bucureșteni, alt accent, firește, altfel de a merge chiar, altă umanitate este aici. Nu e nici mai bună, nici mai rea, ci e doar altceva”, a mărturisit Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, precum și profesor în cadrul Facultății de Litere a Universității din București.