monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Marea Lectură” a fost o reușită! Poeziile lui Eminescu s-au auzit timp de 10 ore în Piața Unirii

Sâmbătă a avut loc încercarea de doborâre a recordului mondial pentru cei mai mulți oameni care citesc în cascadă din aceeași carte. Au citit aproape 4.000 de oameni, veniți din toată țara, iar ziua s-a transformat, încet, într-o mare sărbătoare a cărții. Versurile lui Mihai Eminescu s-au auzit în Piața Unirii timp de 10 ore și 20 de minute.

Sursă foto: Ovidiu Manoilescu

Sâmbătă dimineață, organizatorii Festivalului Internațional de Carte se pregăteau să primească cele câteva mii de oameni care s-au anunțat că vor veni să citească la Marea Lectură, pentru ca orașul Cluj-Napoca să ajungă pe harta lumii pentru cei mai mulți cititori. Inițiatorul evenimentului, Gabriel Bota, împreună cu o mână de oameni, au petrecut zile întregi pregătind evenimentul; „nebunii frumoși” au încercat să intre în istorie, să dea o șansă cărții. Așa cum a spus și inițiatorul în repetate rânduri, „revoluția începe cu o carte”, și într-o mare măsură, aceasta a fost o revoluție, una frumoasă, plină de zâmbete și oameni frumoși care au citit și i-au invitat și pe alții la lectură.

Cititori din întreaga țară au venit la Cluj

Încă de la primele ore, un grup de profesori și elevi veniți tocmai din Suceava se aflau la intrare, așteptând să citească poeziile lui Eminescu pe scena din Piața Unirii. Veniseră șapte ore cu trenul, toată noaptea. Erau obosiți, dar entuziasmați. Voiau să facă parte din istorie. În doar câteva zeci de minute, în fața intrării, în perimetru se adunaseră peste o mie de oameni. Puțin după ora 10, lectura a început. În toată piața, atât clujeni, cât și oameni veniți din Maramureș, Sighet, Mureș, Sighișoara și din alte părți ale țării. Au făcut zeci, sute de kilometri, ca să citească doar câteva secunde.


Oamenii s-au împrăștiat în toată piața: povesteau, cântau, se jucau. Mulți dintre ei s-au întins pe caldarâm și au deschis câte o carte, așteptându-și rândul. Versurile scrise de marele poet național răsunau în tot centrul orașului. Reprezentatul Guiness World Records urmărea atent desfășurarea evenimentului.

Pierderea speranței

Însă, pe la orele amiezii, lumea de la intrare s-a împuținat. Mai venea câte o persoană și întreba de Marea Lectură. Atât organizatorii, cât și voluntarii începeau să își piardă speranța, cu toate că erau conștienți că mai era timp pentru ca oamenii să se adune, până cei care sosiseră deja urcau pe scenă și citeau. În Piața se aflau în acel moment aproape 2.000 de oameni. Prea puțini pentru a doborî recordul mondial, care era deținut de India, cu 3071 de cititori.


Spre după-masă, oamenii care așteptau în Piață să citească se împuținau văzând cu ochii. Mulți dintre cei care citiseră, așteptau nerăbdători să vadă rezultatul. Totul părea să se sfârșească. Cutiile cu cărțile care se ofereau cititorilor nu mai fuseseră deschise de mai bine de o oră. Nu mai erau doritori care să urce pe scenă, să citească un pasaj din Eminescu și să ajute la doborârea unui record mondial. Veselia zilei de sărbătoare dedicate cărții părea să pălească.

Îndemnul la lectură

Însă, cu o ultimă doză de energie pe care nimeni nu știe de unde a găsit-o, Gabriel Bota, inițiatorul proiectului, a luat o portavoce și a început să invite lumea la lectură.


„Haideți în Piața Unirii, primiți o carte, primiți un zâmbet, haideți să doborâm un record mondial!”, spunea organizatorul.

Trecătorii se opreau, ascultau și mulți dintre ei se grăbeau să ia o carte și să urce pe scenă. Totul a început să prindă iar viață. Voluntarii, care deja erau și ei obosiți, fiind deja de ore întregi pe poziții, au început să muncească mai cu spor. Unul dintre ei a mers la teresaele din centru și a invitat oamenii să vină să citească. Mulți au acceptat. Ceilalți i-au urmat exemplul. Dintre cei care au citit deja li s-au alăturat. Cititori au început iar să se adune, pe când nimeni nu mai credea că există vreo șansă ca recordul să fie doborât.


Pe scenă au urcat copii, tineri, vârstnici, părinți cu cei mici, chiar și străini s-au străduit să citească acele câteva cuvinte în limba română. Centrul Clujului a devenit un loc magic, plin de iubire pentru carte, pentru cultură, pentru oameni. În mulțimea care aștepta să vadă ce număr va rămâne ultimul pe ecranul imens, câteva persoane și-au împreunat mâinile și au început să se roage. Într-adevăr, o revoluție a avut loc. În acele momente, recordul nici măcar nu mai conta atât de mult, ci unirea oamenilor prin lectură.

Deja se înnoptase când Gabriel Bota a urcat pe scenă și a citit și el, ultimele versuri din acea zi. Ecranul afișa numărul 3885. Aproape 2.000 de persoane au citit datorită convingerii și muncii celor care au crezut cu adevărat în această inițiativă.


 „A fost clar o reușită dacă s-a citit 10 ore și 20 de minute. Cred că este singurul eveniment la care s-a citit atât de mult încontinuu. S-au angrenat oamenii care au dorit să citească, dar din păcate nu sunt atât de mulți. Clar s-a doborât un record, așteptăm acum să vedem dacă se certifică sau nu. Zâmbetele celor care au venit să citească, bucuria și angrenajul și starea care s-a creat, oamenii care au citit și care mergeau pe stradă încercând să îi convingă pe alții să citească, să doboare un record împreună, cred că sunt cele mai frumoase lucruri care s-au putut întâmpla”, a declarat Gabriel Bota, inițiatorul evenimentului.

Recordul a fost doborât, însă trebuie să fie certificat de către reprezentantul Guiness World Records. S-a doborât sau nu recordul mondial? Însă evenimentul în sine a fost unul de o reușită deosebită. S-au citit poemele poetului Mihai Eminescu timp de 10 ore și 20 de minute în Piața Unirii. De asemenea, Marea Lectură a reușit să adune, împreună, mii de oameni, prin carte.