monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Record mondial stabilit la Alba Iulia cu cea mai mare hartă a unei ţări

4.807 persoane, majoritatea elevi, au stabilit, sâmbătă, la Alba Iulia, un record mondial, România intrând astfel în Guinness Book cu cea mai mare hartă a unei ţări formată din oameni. În interior s-a alcătuit numărul simbol al acestui an, 100.

Participanţii au venit din 70 de localităţi ale României. Majoritatea au purtat pelerine închise, negre spre gri, iar ceilalţi pelerine albe. Cei din urmă s-au poziţionat în interior, pe conturul cifrei 100, în vreme ce restul participanţilor au umplut teritoriul din jurul lor, pe care era desenată harta României.

Ei au stabilit un record mondial – The largest human image of a country/continent – şi datorită faptului că România sărbătoreşte anul acesta 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, oficialii Guinness World Records au permis introducerea acestui număr în interior, potrivit organizatorului, Ovidiu Neamţu.


La final, participanţii s-au folosit de şepcuţele primite pentru a colora în roşu, galben şi albastru harta României.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Festivalului "Bucurie în mişcare" de către Asociaţia 11even Cluj-Napoca, alături de Primăria Alba Iulia şi un lanţ german de hypermarket-uri.


Vechiul record a fost stabilit în luna februarie, când peste 3.400 de oameni au format harta Myanmar-ului, iar acum la Alba Iulia recordul a fost stabilit de 4.807 de persoane.

Participanţii de la Alba Iulia au venit din toată provinciile istorice ale ţării, fiind coordonaţi de 350 de voluntari.


Pentru a fi validat recordul, participanţii au fost nevoiţi, timp de cinci minute, să facă linişte, să stea pe cât posibil nemişcaţi şi cu glugile pelerinelor aşezate pe cap.

De asemenea, ei au primit la punctele de trecere şi şepci roşii, galbene şi albastre, iar înainte de validarea recordului au cântat imnul naţional, au strigat, la unison, oraşele din care provin şi şi-au pus şi luat de pe cap şepcile, simultan, formându-se un tricolor uman.


Cu această ocazie la Alba Iulia a fost prezent şi fostul mare campion la caiac-canoe Ivan Patzaichin, care a declarat presei că acesta este un moment special, istoric, în care se poate vedea ce înseamnă unitate, ce înseamnă să lucrezi în echipă.

Recordul a fost stabilit în cadrul festivalului ”Bucuria Mişcării”. A fost ales oraşul Alba Iulia având în vedere importanţa istorică, fiind locul în care acum 100 de ani românii transilvăneni au stabilit unirea cu România.