Actualitate
Efectul sosirii studenților: chiriile cresc insuportabil !
Zeci de mii de studenţi din marile centre universitare scot din buzunare sume exorbitante pentru chirii. Preţurile cele mai mari sunt la Cluj, unde chiria unui apartament poate ajunge la 880 de euro, dar şi la Alba Iulia sau Sibiu costurile au explodat.
Un apartament cu trei camere se închiriază la Cluj chiar şi cu 880 de euro, în timp ce pentru acelaşi gen de imobil la Iaşi se plătesc între 400 şi 700 de euro, în timp ce la Alba Iulia doar 300 de euro. La Sibiu, însă, o garsonieră se închiriază cu 400 de euro.
În Cluj-Napoca învaţă 80.000 de studenţi, din care peste 14.000 au locuri în cămine. Scăzând numărul celor care vin din Cluj-Napoca, rămân totuşi zeci de mii de studenţi care trebuie să rezolve chiria într-un apartament.
Preţurile chiriilor apartamentelor au explodat la Cluj-Napoca înaintea începerii anului universitar, ajungând şi la 880 de euro pe lună pentru două sau trei camere. Proprietarii de apartamente din Cluj-Napoca profită de începerea anului universitar. Astfel, pe pagina de Facebook a unui portal imobiliar au fost postate anunţuri de închirieri apartamente special pentru studenţi în diverse cartiere ale municipiului Cluj-Napoca, cu sume cuprinse între 170 de euro şi 800 de euro.
Conform sursei citate, o garsonieră din cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, se închiriază cu 170 de euro pe lună, în timp ce pe un apartament cu trei camere din acelaşi cartier se cer 460 de euro. De asemenea, un apartament cu două camere, situat într-o zonă semicentrală, se închiriază cu 470 de euro, iar unul cu o cameră tot din zona centrală costă 300 de euro.
Un apartament cu trei camere, situat în apropierea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a UBB, se închiriază cu 700 de euro, iar un apartament cu două camere situat aproape de UTCN şi Facultatea de Sociologie a UBB costă 800 de euro.
De asemenea, pe un alt site imobiliar, un apartament cu trei camere situat în cartierul Zorilor este închiriat cu 880 de euro.
Un agent imobiliar clujean a declarat că oraşul a devenit extrem de scump în acest an, dar oferta este condiţionată de cerere.
„Dacă există cerere pe piaţă şi cineva este dispus să ofere sume de 700 - 800 de euro, înseamnă că acel apartament se va închiria deoarece sunt studenţi străini, majoritatea la UMF, din Franţa, pentru care o chirie de până în 500 de euro de persoană nu este o problemă. Mulţi preferă această variantă, îşi mai găsesc un prieten, doi, şi închiriază două-trei camere, pentru că îşi permit din punct de vedere financiar. În plus, sunt şi studenţi români, cu părinţi potenţi financiar, şi care sunt dispuşi să plătească preţul cerut, pentru ca fiul sau fiica lor să locuiască într-un apartament cu toate facilităţile, să aibă camera lor, să poată ajunge la orice oră acasă, nu să stea în cămin, la comun cu alţi 3-4 colegi, cu baie pe hol şi unde sunt rigori de acces, inclusiv orare”, a explicat agentul imobiliar.
Chiriile la apartamentele din Alba Iulia sunt mult prea mari pentru studenţi, iar înainte de începerea anului universitar cresc cu 5-10%. Un apartament cu două camere, mobilat şi utilat, aflat în zonă bună, se închiriază cu cel puţin 250 de euro, iar studenţii care nu prind unul dintre cele 800 de locuri din căminele studenţeşti se descurcă greu.
Studenţii se orientează şi îşi caută din timp colegi de apartament, pentru a împărţi chiria şi cheltuielile, dar tot nu se compară cu preţul plătit pentru un loc în cămin, 200 de lei pe lună, cu tot cu apă, gaz, curent şi alte cheltuieli de întreţinere.
La Sibiu, în pragul începerii anului universitar, preţurile au explodat: o garsonieră într-o zonă centrală se închiriază şi cu 400 de euro.
Cei care nu îşi permit „luxul” de a sta în centru pot închiria garsoniere cu preţuri cuprinse între 180 şi 250 de euro în cartierele oraşului, cele mai ieftine fiind cele de la periferie.
Site-urile care promovează anunţuri imobiliare sunt pline de anunţuri ale studenţilor care au închiriat un apartament, iar acum îşi caută coleg sau colegă pentru a împărţi chiria.