monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un alpinist clujean a reușit să escaladeze al optulea cel mai înalt vârf din lume

Radu Albu, alpinist clujean, a reușit în dimineața zilei de 28 septembrie escaladarea Vârful Manaslu, al optulea cel mai înalt vârf al lumii

Aflat la prima lui încercare de a escalada un opt miar, efortul lui Radu a fost răsplătit din plin în această dimineață, când, la 2:30, ora României el a ajuns cu bine pe Vf. Manaslu, la 8.163 m. Plecat din țară la început de septembrie, Radu a petrecut 3 săptămâni să ajungă în tabăra de bază și să se aclimatizeze la acea altitudine, făcând excursii repetate spre taberele superioare. La începutul acestei săptămâni, profitând de o fereastră de vreme bună, a început urcarea finală din tabăra de bază (4,900 m) în tabăra 1 (5,800 m) apoi în tabăra 2 (6,400 m), tabăra 3 (6,800), ieri ajungând în tabăra 4 la 7,400 m, aproape de așa numita „zonă a morții”.

Azi-noapte a început urcarea finală, iar după 4 ore a ajuns cu bine în vârf. Deși a fost extrem de frig, Radu nu prezintă nici o urmă de degerături, iar bucuria de a fi realizat un vis depășește orice suferință îndurată pe parcurs.


Radu a fost singurul român din cei peste 200 de apliniști care au primit permis de escaladare a Vf. Manaslu în acest sezon, fiind în același timp și liderul expediției internaționale din care a făcut parte. Ghid montan atestat în România, Radu a redescoperit recent pasiunea pentru munte și plănuiește pentru viitor escaladarea tuturor vârfurilor peste 8,000 m.

În interviul telefonic dat azi-dimineață, Radu a mărturisit: „sunt foarte bucuros. Sunt un om atât de mic pe un munte așa de mare, dar tot atâta fericire am în suflet ca și muntele asta”.


Manaslu este un munte situat în partea central vestică a lanțului Himalaya, în Nepal, al 8lea cel mai înalt din lume. Printre cei 14 munți peste 8,000 m, este considerat a fi un opt miar de dificultate medie. Numele lui, care înseamnă „muntele spiritului”, provine din cuvântul Sanscrit „manasa”, tradus ca si „intelect” sau „suflet”.