monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copil de doi ani lovit de maşină în Floreşti

Un copil de numai doi ani a fost lovit de o maşină în Floreşti după o traversare neregulamentară.

La data de 13 septembrie, în jurul orei 08.20, pe strada Şesul de Sus, din comuna Floreşti, judeţul Cluj, a avut locu un accident rutier uşor în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.

“Un copil în vârstă de 2 ani, din comuna Floreşti, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi nesemnalizat fiind surprins şi accidentat uşor de un autoturism care circula regulamentar, condus de un bărbat de 39 de ani din Floreşi, care nu a mai putut evita impactul. Din accident a rezultat rănirea uşoară a copilului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.