Actualitate
Românii fără venituri vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani vor putea contracta, fără dobândă, credite garantate de stat de până la 35.000 de lei. În anumite condiţii, creditul poate atinge valoarea de 55.000 de lei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea programului guvernamental „Investeşte în Tine”.
„(...) Programul poate fi accesat de persoane cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/sau specializare profesională. (...) Această categorie de beneficiari poate accesa un credit de până la 35.000 de lei. (...) Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie”, se arată în textul de lege, potrivit zf.ro
De altfel, creditele nu vor suporta dobânzi şi vor fi garantate într-o proporţie de 80% de statul român.
Creditele garantate de stat sunt oferite peroanelor care nu au un venit stabil, care urmează cursuri în sistemul de învăţământ şi celor care urmează cursuri de respecializare profesională.
Astfel, persoanele care apelează la aceste credite pot beneficia de 35.000 de lei, iar dacă se agajează în timpul derulării acestui credit mai primesc 20.000 de lei. Persoanele care nu sunt angajate când accesează creditul garantat de stat vor avea nevoie de un codebitor când contractează creditul.
„(...) Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei în cazul în care beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. (...) Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat”, se arată în textul de lege.
De asemenea, pesoanele care accesează creditele garantate de stat trebuie să respecte anumite condiţii, precum să fie persoane fizice cu cetăţenie română şi să aibă domiciliul şi reşedinţa obişnuită în România, să aibă vârsta cuprinsă între 26 de ani, împliniţi la data solicitării creditului, şi 55 de ani, dacă nu sunt angajaţi să aibă un codebitor, să aibă calitate de împrumutat în raport cu finanţatorul, să se încadreze în normele interne de creditare ale finanţatorului şi să completeze o declaraţie pe propria răspundere prin care să declare că nu au accesat şi nu vor accesa un alt credit în cadrul programului.
„(...) Să aibă acordul reprezentantului legal pentru obţinerea creditului, dacă sunt persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă.”
Deşi actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial vara aceasta, normele sale de aplicare au fost lansate în dezbatere publică la începutul acestei săptămâni (luni - 03.09.2018 – n.red.).
Pe de altă parte, legea prevede ca în cazul în care împrumutaţii nu plătesc ratele aferente creditului la scadenţă, acestea vor fi recuperate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
„În cazul în care beneficiarul creditului nu plăteşte la scadenţă ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.”