Începe stagiunea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Unul din spectacolele pe care Teatrul Naţional Cluj -Napoca îşi propune să le promoveze în această stagiune este “Emigranţii”. Spectacolul al cărei premiere a avut loc în anul 2015 va fi prezentat publicului clujean în 26 septembrie şi 13 octombrie. 
Emigranţii, de Sławomir Mrożek este regizată de Tudor Lucanu, în scenografia lui Cristian Rusu. Din distribuţie fac parte Matei Rotaru şi Tudor Lucanu.

“Lumea nu a stat niciodată pe loc. Ar fi o iluzie să credem că marile valuri migratoare țin doar de istoria străveche, iar că astăzi fluxul și refluxul continuu al emigrației și imigrației nu afectează profund psihicul omului contemporan. Dimpotrivă, în zilele noastre, mai mult poate ca niciodată, oamenii sunt împinși de sărăcie și de speranța unei vieți mai bune spre țări străine. Astăzi, după experiența cruntă a regimurilor totalitare, a emigra înseamnă și a-ți urma visurile, a-ți câștiga libertatea, a-ți lua revanșa. Dar visul occidental se transformă de multe ori în suferință, chiar și atunci când câștigul pare să fie mai mare decât pierderea. În ce monedă se plătește însă prețul dezrădăcinării? Mai este astăzi libertatea antonimul absolut al sclaviei? Profund umane, personajele lui Mrożek tulbură prin sinceritatea lor. Merită oare calea exilului?Cât timp riști să te regăseși pe tine însuți”, spune pe site-ul instituţiei, Ștefana Pop-Curșeu, director artistic.

“Am primit un dar minunat, acela de a visa, iar prin visarea cu ochii deschiși ne creăm universuri noi,  mai bune, mai înțelegătoare, mai frumoase, în care noi jucăm rolul principal. Menirea visurilor noastre este de a ne da un soi de libertate. Dar aceste visuri mai au și o capcană în care putem cădea: putem deveni, fără să ne dăm seama, sclavii propriilor noastre vise. În acest moment existența noastră capătă valențe absurde fiindcă libertatea visului devine închisoarea vieții”, spune Tudor Lucanu.

“Nu cred că există om care, într-un fel sau altul, să nu își pună sub semnul întrebării rostul lui în această lume, care să nu caute un sens al vieții. Acest demers variază ca durată și conținut, dar lucrează în fiecare, palpită ascuns în forfota necesară desfășurării firești a existenței. Și nu de puține ori răspunsurile care le provoacă sunt frustrante pentru că nu corespund realității unui traseu personal, ales sau impus, de la care ne vine greu să ne abatem. Suntem liberi în raport cu ceilalți să căutăm acel ceva care ne împlinește. Dar cât de liberi suntem față de noi înșine, cât de curajoși și cinstiți ne permitem să fim în curiozitatea noastră? Am fi capabili să recunoaștem că există posibilitatea dureroasă de a nu găsi niciodată acel răspuns înălțător, acea cheie a fericirii pe drumul pe care îl parcurgem acum? Și am avea atunci forța să părăsim geografia comodă a propriei mentalități pentru a ne recompune în spațiul străin al nesiguranței?”, spune de asemenea, Matei Rotaru.