monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujean arestat pentru tentativă de omor. A înjunghiat un tânăr într-o benzinărie.

La data de 21 august, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii unei tentative de omor. În cursul zilei de azi, magistrații din cadrul Tribunalului Cluj au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Conform probatoriului administrat, la data de 20 august, cel în cauză, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Fizeșu Gherlii, aflându-se în restaurantul unei benzinării din Gherla, ar fi lovit în mod repetat persoana vătămată cu un obiect tăietor-înțepător în zona scapulară și toracică.

Victima – un bărbat, de 31 de ani, din Silivaș-Gherla, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, stabilindu-se că leziunile suferite i-au pus în primejdie viața.


Incidentul s-a produs în cadrul unui conflict spontan în care au fost implicate mai multe persoane.

“Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea participației acestora și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Cluj.