monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un bărbat a murit prins într-un malaxor la o societate de colectare a fierului vechi

Un bărbat a murit, marţi seară, prins într-un malaxor pentru mase plastice, în timp ce lucra la sediul unei societăţi de colectare a fierului vechi din Dej.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, solicitarea de intervenţie a fost făcută în jurul orei 19.00, iar la faţa locului s-au deplasat atât un echipaj de pompieri, cât şi unul de cadre medicale, cu o ambulanţă, scrie Agerpres.

"A fost o solicitare, în jurul orei 19.00, la un operator economic. Este vorba despre un bărbat 40 de ani care a rămas prins într-un malaxor pentru mase plastice. S-a intervenit cu autospeciale de pompieri, au fost implicate 2 echipaje, precum şi o ambulanţă. Însă după o oră de încercări de resuscitare persoana a fost declarată decedată", a explicat Biriş.

El a adăugat că bărbatul se afla în timpul orelor de program.

Etichete: dej fier vechi