monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A MURIT celebrul taragotist DUMITRU FĂRCAȘ. Cine a fost interpretul?

Interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş a murit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Cluj, în urma unui infarct. Taragotistul avea 80 de ani.

Dumitru Fărcaș a murit la 80 de anil

Dumitru Fărcaş a murit într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct. Directorul Casei de Cultură a Studenţilor Cluj, Flavius Milăşan, a declarat, corespondentului Mediafax, că detaliile privind înmormântarea lui Dumitru Fărcaş vor fi comunicate de familie. În luna mai, Fărcaş a împlinit vârsta de 80 de ani, ocazie cu care preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional "Serviciu Credincios" în grad de cavaler.

Cine a fost Dumitru Fărcaș?


Făcea parte dintr-o familie cu tradiție muzicală; bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier. Dumitru se familiarizează cu instrumentul și se înscrie la liceul de muzică în 1956. Din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi.

Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.
Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca, împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.


Dumitru Fărcaș a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian (Coreea de Nord) și al orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. Este președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Dumitru Fărcaș la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. El i-a conferit la 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.


La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.