Actualitate
Artişti din Coreea de Sud concertează la Auditorium Maximum
Una dintre cele mai mari orchestre de suflători din lume, Dabyeot Youth Wind Orchestra, din Coreea de Sud, va concerta, luni, la Cluj-Napoca.
Dabyeot Youth Wind Orchestra este formată din 80 de instrumentişti din Coreea de Sud, care vor susţine un concert extraordinar la Cluj, în data de 23 iulie, de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, scrie Agerpres.
Potrivit organizatorilor concertului, orchestra este una dintre cele mai renumite din Asia şi este dirijată de Gye Jun Jeon.
"Spectacolul va glisa între exotismul folclorului coreean exprimat de Ansamblul Jeju Gayageum şi solista Shin Eun Sook (degeum - instrument de suflat tradiţional), mai apoi forţa interpretării dată de calibrul orchestrei ce a pregătit un repertoriu liric-simfonic şi de muzică de film, precum şi savoarea lirismului sopranei Soyung Yu", au precizat organizatorii acestui eveniment.
Dabyeot este numele tradiţional coreean al Judeţului Hamyang Gun şi înseamnă "locul unde soarele cald străluceşte mereu".
"Orchestra activează pe scena muzicală coreeană din 2005. Artiştii s-au remarcat prin evenimente muzicale memorabile, cum ar fi concertul de la Centrul de Arte Jeju şi de la Cascada Cheonjaeyeon, în cadrul Festivalului JIWEF (2009), dar şi la cele de la 'The Watermill Center', 'Austria Vienna Film Festival Celebration', 'Czech Stonava Local Festival Celebration', 'Bulgaria Lazarpark Orchestra Joint Concert'", a menţionat sursa citată.
Din 2012, orchestra coreeană a început să concerteze şi în România, la Timişoara, Craiova şi Bucureşti, în anul 2015 urcând pe scena Ateneului Român.
În acest an, orchestra coreeană se află într-un turneu în Transilvania, iar concertul de la Cluj reprezintă un prilej pentru ca iubitorii de muzică să descopere virtuozitatea artiştilor asiatici.
Organizatorii turneului sunt Centrul Cultural Dabyeot, Provincia Gyongnam, Judeţul Ham Yang Gun şi CMS Vienna. Parteneri locali ai evenimentului sunt Opera Maghiară Cluj, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi Colegiul de Muzică 'Sigismund Toduţă'.