monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Persoane reținute pentru evaziune fiscală și tentativă de omor

La data de 18 iulie, în cadrul unei acţiuni, poliţiştii au depistat două persoane pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare. Totodată, poliţiştii au depistat un tânăr bănuit de comiterea unei tentative la infracţiunea de omor.

La data de 18 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj,  împreună cu poliţişti din Dej şi cu luptători de acţiuni speciale, au derulat o acţiune pe raza localităţii Ciubanca, comuna Recea Cristur, în scopul depistării unor persoane căutate.

Astfel, în jurul orei 06.00, poliţiştii au depistat un bărbat şi o femeie, în vârstă de 43, respectiv 40 de ani, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare de către autorităţile din Finlanda. Cei în cauză au de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.


De asemenea, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, bănuit de comiterea unei tentative la infracţiunea de omor, faptă săvârşită la data de 1 iulie a.c., între localităţile Oşorhel şi Pustuţa. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

La data de 19 iulie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.


De asemenea, față de cele două persoane pe numele cărora erau emise mandate, magistrații au dispus măsura arestării preventive a bărbatului pentru 30 de zile și măsura arestului la domiciliu față de femeie.