monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Negrescu: Implicarea tinerilor în Pregătirea Președinției României la Consiliul UE este esențială

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat sâmbătă, la conferinţa "Implicarea tinerilor în politicile publice de tineret", ocazie cu care a afirmat că "implicarea tinerilor în procesul de pregătire şi exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene este esenţială", potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES.

În alocuţiunea sa din cadrul panelului "Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Tinerii, o prioritate?" al conferinţei organizate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România, Consiliul Naţional al Elevilor şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş. ministrul delegat a trecut în revistă principalele dimensiuni ale agendei de lucru a mandatului pe care ţara noastră îl va exercita în perioada ianuarie - iunie 2019. El s-a referit şi la evoluţia procesului de pregătire la nivel intern, evidenţiind totodată preocuparea constantă de a crea oportunităţi pentru ca tinerii să se poată implica în proiectele demarate de structura din Ministerul Afacerilor Externe pe care o coordonează.

În acest sens, oficialul român a evidenţiat rolul pe care organizaţiile de tineret l-au jucat în cadrul procesului de consultare privind tematicile de interes ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, atât prin propunerile formulate, cât şi printr-o participare activă şi constantă la dezbaterile din cadrul Forumului EU-RO 2019. Ministrul delegat a subliniat, de asemenea, aportul participanţilor la programul-pilot "Voluntari ai Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene" prin activităţile desfăşurate în cadrul direcţiilor Unităţii pentru Pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Totodată, ministrul delegat a reamintit faptul că logo-ul mandatului este opera unui elev de clasa a IX-a, relatează comunicatul menţionat.

"Am căutat să-i ajutăm şi să-i încurajăm pe tineri să participe activ la pregătirea şi exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi vom crea în continuare mijloacele pentru a valorifica resursa de inteligenţă şi entuziasmul generaţiilor tinere. Vom continua să atragem voluntari, urmând să demarăm, de îndată ce Legea Internshipului va fi promulgată, şi programul oficial de internship al mandatului pe care îl vom prelua începând cu 1 ianuarie 2019. De asemenea, amplul proces de consultare derulat în vederea creionării agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene a reliefat mai multe tematici de interes în domeniul tineretului, precum consolidarea instrumentelor europene privind îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare, accesul egal la oportunităţi pentru tineri, creşterea adaptabilităţii tinerilor la provocările pieţei muncii viitorului sau promovarea parteneriatelor între instituţiile publice şi mediul asociativ, cu scopul dezvoltării tinerilor ca parteneri de creare a politicilor publice", a declarat Victor Negrescu, potrivit sursei citate.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând, de asemenea, în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.