monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Viaductul de la Gilău, finalizat după cinci ani

După cinci ani de la momentul în care trebuia să fie dat circulaţiei, viaductul de la Gilău, din Autostrada Transilvania, a fost în sfârşit finalizat. Muncitorii au turnat placa de suprabetonare şi urmează asfaltarea. Specialiştii de la Asociaţia Pro Infrastructură spun că lucrările vor fi gata în septembrie.

Abandonate pe şantier în 2012, cele 64 de grinzi lungi de 30 de metri ale viaductului Gilău au fost în sfârşit amplasate pe pilonii de susţinere.

Montarea celor 64 de grinzi s-a încheiat la viaductul de la Gilău, iar muncitorii au turnat deja şi placa de suprabetonare. Se pot vedea deja utilaje şi maşini care pregătesc următoarea etapă şi aceasta este turnarea asfaltului.


Tronsonul ar putea fi deschis circulaţiei la începutul toamnei, spun specialiştii.

„În mod normal, din mobilizarea constructorului și din câte lucrări mai sunt de realizat ar trebui ca în septembrie să fie gata. Dacă nu sunt alte probleme cu rugozitate, planeitate... Atunci avem șansa ca la sfârşitul lunii septembrie să putem circula și pe pod”, spune Ionuț Ciurea, reprezentant al Asociației Pro Infrastructură, citat de Digi24.ro.


Dar înainte, tronsonul va trebui să treacă de recepţia finală. Constructorul a cerut o amânare de câteva săptămâni către CNAIR din cauza ploilorNoul pod peste Someş va permite desfăşurarea traficului pe 61 de kilometri din Autostrada Transilvania, unind astfel tronsoanele Câmpia Turzii - Gilău de noua porţiune Gilău-Nădăşelu.

Ionuț Ciurea, reprezentant Asociația Pro Infrastructură: „Este încă o bretea care trebuie executată. Este breteaua care ia traficul din Cluj-Napoca și îl direcționează spre Nădășelul, către Borș”.


Fără podul de 766 de metri, tronsonul de 8,7 kilometri de la Gilău la Nădăşelu, finalizat în 2017, ar fi inutil.

În momentul deschiderii podului, şoferii vor putea circula de la Nădășelu și până la Câmpia Turzii pe autostradă. În total sunt 61,25 km din cei peste 400 ai Autostrăzii Transilvania.